Ca multe alte aşezări de pe la noi, Jurilovca impresionează prin deosebirile brutale dintre belşugul locului şi penuria omului. Nu-i vorbă, sunt şi oameni avuţi, gospodari, însă neînsemnaţi faţă de numeroşii nevoiaşi.

Cele mai multe îndeletniciri sunt sezoniere, aduc venituri sporadice. Turismul şi construcţiile estivale „pun” pâinea pe masă, iar agricultura aduce ore de muncă celor obişnuiţi să lucreze cu ziua. Vara, dar mai ales toamna, se adevereşte cu miez vorba „Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă!”. Se lucrează la câmp, la vie.

Fabrica de conserve nu mai produce. Iar la Piscicola, unde odinioară munceau peste o mie de persoane, care ţineau ditamai satul, acum abia mai sunt douăzeci de angajaţi. Şase – şapte ferme agricole prin satele comunei, mulţi apicultori, legumicultură, sere. Se mai cresc animale, se mai trăieşte şi din pescuit. Sunt vreo trei pensiuni turistice, mai e atrăgătoarea Gură a Portiţei.

Cum treci de drumul mare intri pe uliţele înguste ale sărăciei. Nu trebuie să cauţi cu dinadinsul, scăpătarea iese şi singură, de obicei prin hăinuţele ponosite ale prichindeilor, pe la colţurile pietroase.

Câţiva locuitori, trei dascăli şi un pensionar, s-au gândit să-i ajute pe sărmani. Ştiind de la elevi situaţia familiilor, Claudia Cernadîrcă, institutor la Școala Primară din Vișina, Victorița Ivanov, profesor de educație fizică şi sport la Şcoala Gimnazială din Jurilovca, vârstnicul Silvestru Roman şi Victor Gondrea, profesor de limba rusă la Şcoala Gimnazială din Jurilovca, s-au întâlnit pentru organizarea unei acţiuni nelimitate de întrajutorare. Profesorii au venit cu liste ale copiilor din familii nevoiaşe, cele mai multe în „polul sărăciei”, Vişina; la rândul său, Silvestru Roman a pus pe hârtie situaţia unor semeni de vârsta a treia, care neputincios, care beteag. „Sunt pensionar, «ultima ocupaţie»…, am grijă de ai mei”, spune