Trăiesc prin păduri, se hrănesc cu ce găsesc în pubelele şi ghenele de gunoi. O viaţă de împrumut, de pe azi pe mâine, dintodeauna pentru todeauna . Aceştia sunt ei, romii nomazi, cei care îşi caută libertatea la umbra a ceea ce a mai rămas din pădurea Codrişor. Soare, ploi, noroaie şi multă mizerie. -AA+A

Nomazii din pădurea Codrişor Lumini şi umbre, gioarse, murdărie, urină şi fecale. O lume pe care noi doar o bănuim, dar care trăieşte la doi paşi de noi, la doi paşi de o civilizaţie care, deseori, stă sub semnul întrebării. Nu există an lăsat de la Dumnezeu în care, romii nomazi, să nu îşi petreacă vara în luminişurile pădurii Codrişor, an de an, revin cu aceeaşi obstinantă căutare a unui loc unde să trăiescă aşa cum vor ei.

Au fost 30 de persoane

Au fost 30 de persoane, femei, bărbaţi şi copii,dar peste câteva zile ar putea fi şi mai mulţi, mereu întorcându-se în pădure. Oamenii vorbesc despre sărăcia lor, despre necazurile lor, astea pe care toţi lem avem, dar, parcă aici sunt mai rău mirositoare. Unul dintre ei ne spune că întreaga familie trăieşte din vânzarea de PET-uri, dar şi alte „produse tradiţionale” din pubelele de gunoi: „ Măi dăm câte o raită şi pe la fosta groapă de gunoi a oraşului, mai strângem sticle de plastic, mai o gioarsă, aşa, uite, ne târîm de pe o zi pe alta. Suntem săraci, ce putem face”.

Un alt rom, mai îndrăzneţ, recunoaşte că a stat în oraş, undeva în zona pieţei Petru Rareş, dar, spune el, a avut chiria mare, iar muncă nu prea găseşte: „ Cine de angajează pe noi, nimeni, absolut nimeni, am încercat şin noi pe la primărie să căpătăm şi o locuinţă, un ANL; că alţi ţigani au primit, dar nici asta nu s-a putut rezolva”, spune un alt rom. Tot el s-a uitat spre jandarmi, întrebând retoric: „ Daaaa, pe domnul Lăcătuş nu l-aţi adus?”.

E dis-de-dimineaţă însă tot locul pute. Pute a sărăcie, a multă sărăcie.