Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum şi-au suplimentat averile decanii facultăţilor de la Ovidius (documente)

Publicat in Ziua Constanta, joi 8 august 2013 ·

A trecut un an şi patru luni de când Senatul Universităţii Ovidius i-a validat pe cei 16 decani ai facultăţilor din cadrul instituţiei superioare de învăţământ. Pe pagina de Internet a Universităţii Ovidius au fost publicate cele mai recente declaraţii de avere ale şefilor celor 16 facultăţi, completate în luna iunie 2013.

Comparând declaraţiile de avere completate în 2013 cu cele din 2012, vedem că mulţi dintre ei şi-au suplimentat veniturile, şi-au mărit proprietăţile ori au scăpat de datoriile la bănci.

Facultatea de Medicină Dentară este condusă de decanul conf. univ. dr. Aureliana Caraiane care deţine, potrivit declaraţiei de avere, un apartament de 68 mp şi o casă de locuit de 382 mp, ambele situate în Constanţa. Decanul conduce un autoturism Audi, fabricat în anul 2006. În anul fiscal trecut, Aureliana Caraiane a câştigat de la Universitatea Ovidius suma de 51.654 lei, faţă de 48.202 lei cât a obţinut în 2011.

Potrivit declaraţiei de avere completate în anul 2013, printre proprietăţile decanului Facultăţii de Ştiinţe Economice, prof.univ.dr. Elena Cerasela Spătariu, se numără două terenuri intravilane, de 500 mp şi, respectiv, 753 mp. La acestea se adaugă trei case de locuit de 300 mp, 192 mp şi, respectiv, 80,63 mp. Decanul Elena Cerasela Spătariu conduce două automobile: un Alfa Romeo şi un Volvo, ambele fabricate în 2007. Nu în ultimul rând, aceasta mai are şi bijuterii de 10.000 de euro. Familia şi-a rotunjit veniturile şi cu suma e 10.040 euro, provenită din vânzarea unu teren, situat în Palazu Mare. Decanul Elena Cerasela Spătariu are şi datorii către persoane fizice şi instituţii bancare în sumă totală de 200.500 euro. În anul fiscal trecut, aceasta a câştigat suma de 101.349 lei, iar soţul său – suma de 40.000 de euro. Potrivit declaraţiei de avere, completate în anul 2012, Elena Cerasela Spătariu deţinea câte 50% din

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

De ce votul prezidenţial din România poate zgudui NATO. „Georgescu ar putea copia cartea pe care o joacă Viktor Orbán”

HotNews acum o ora
Publicația americană Politico face o analiză despre viitorul României în NATO dacă președinția va fi câștigată de Călin Georgescu. Jurnaliștii descriu România ca fiind o putere militară serioasă, motiv pentru care riscul ca un candidat pro-rus şi sc

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Mai multe organizaţii civice cer preşedintelui Iohannis desecretizarea informaţiilor discutate în şedinţa CSAT

News.ro acum 18 minute
Mai multe organizaţii civice cer, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis desecretizarea informaţiilor discutate în şedinţa CSAT. Tergiversarea publicării acestor informaţii nu face decât să contribuie la afectarea negativă a votului”, transmis organ

Consiliul Concurenţei a autorizat condiţionat preluarea Profi de către Mega Image

Mediafax acum 48 minute
Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, Mega Image trebuie să îndeplinească o serie de angajamente structurale şi comportamentale pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate atât în relaţia cu furnizorii, cât şi pe piaţa l

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum 3 ore
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Ciolacu anunţă continuarea marilor investiţii în infrastructură până la finalul mandatului / Guvernul va aloca şi fonduri pentru ambulanţe noi, pentru sprijinirea mediului privat, dar şi pentru proiecte culturale

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, că prioritatea până la finalul mandatului o reprezintă continuarea marilor investiţii în infrastructură şi în acest sens Guvernul va aproba un Memorandum pentru o finanţare

Istoria tulbure a legii marțiale, loviturilor de stat și președinților răsturnați din Coreea de Sud

Adevarul acum o ora
Anul trecut, un film de mare succes a captivat Coreea de Sud, dramatizând o amintire dureroasă din trecutul său autoritar, când asasinarea președintelui Park Chung-hee în 1979 a dus la o lovitură de stat militară și a scufundat țara în ghearele de f

SURSE: Liderii PSD, PNL, USR și UDMR urmează să stabilească astăzi realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină un Guvern pro-european / Va fi respinsă o alianță cu partidele extremiste

G4Media acum o ora
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR urmează să stabilească, în întâlnirea programată miercuri la ora 17.00, la Parlament, realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină un Guvern pro-european, au declarat surse politice pentru G4Med

Compania Enel, dată în judecată de asociații de consumatori pentru creșterea prețurilor. Fiecare client neinformat de scumpire ar putea primi 200 de euro

Ziare.com acum 2 ore
Firma Enel, care a ieșit de pe piața din România în 2023, când a fost achiziționată de PPC, a fost dată în judecată în Italia de mai multe asociații pentru protecția consumatorilor. Aceștia susțin că Enel nu a informat clienții despre scumpirea preț

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 2 ore
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°