Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lincar vrea să scrie istorie pe „Oblemenco“

Publicat in GAZETA de SUD, joi 8 august 2013 ·

Întoarsă recent din cantonamentul din Serbia, CS Universitatea Craiova s-a antrenat în premieră, marţi seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“, iar ieri a susţinut alte două şedinţe de pregătire. Trupa lui Erik Lincar a venit la legendara arenă din Bănie cu noul autocar şi a fost aşteptată de câţiva suporteri, reprezentanţi mass-media şi jandarmi.

Întrebat cum s-a simţit la primul contact cu arena „Ion Oblemenco“, tehnicianul grupării alb-albastre a afirmat că l-au încercat sentimente foarte frumoase. „Sincer, a fost emoţionant, pentru că eu cunosc istoria acestei echipe. Când am mers prin tunel, am văzut multe fotografii cu ceea ce s-a întâmplat cu ani în urmă pe acest stadion şi ştiu ce rezultate mari au fost obţinute aici. Este un stadion frumos, pe care echipa mea îmi doresc să aibă rezultate foarte bune, atâta timp cât vom juca pe el. Acum sper ca băieţii să înţeleagă unde au ajuns şi să se ridice la nivelul pe care-l aşteaptă toată lumea aici, la Craiova“, a spus Erik Lincar, menţionând că lotul alb-albaştrilor nu este definitivat şi că, după două săptămâni pe care echipa le va petrece în Bănie, urmează un nou cantonament, în judeţul Prahova: „După cum ştiţi, campionatul va începe pe 7 septembrie, mai este o lună, iar în două săptămâni vom avea timp să ne acomodăm cu tot ceea ce reprezintă Craiova. S-ar putea să mai vină şi alţi fotbalişti, oricum nu în număr foarte mare, trei-patru jucători. Am încredere în băieţii care sunt aici că pot să ducă echipa din nou pe prima scenă“.

Întrebat despre prezenţa destul de mică a suporterilor la antrenamentul de marţi seară, Erik Lincar nu s-a arătat deranjat şi a spus că-i aşteaptă pe fani la meciuri. „Cred că multă lume nici nu ştie că am făcut antrenament, dar, cu siguranţă, lumea va veni la stadion atâta timp cât echipa va avea rezultate. Asta se întâmplă, aţi văzut, peste tot. Şi la Timişoara, în Liga a II

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 37 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 39 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 18 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°