Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SĂNĂTATEA IESE-N STRADĂ! Medicii, asistentele şi infirmierele se pregătesc de proteste

Publicat in 7Est, miercuri 7 august 2013 ·

Angajaţii din sistemul sanitar, nemulţumiţi în principal de salarii, vor participa, între 18 şi 24 septembrie, la pichetări în toate judeţele din ţară şi în Capitală, în faţa Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului de Finanţe, iar în octombrie va fi organizat un miting la Bucureşti.

Acţiunile de protest au fost stabilite în şedinţa de marţi a Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate, aceasta având ca membri fondatori Colegiul Medicilor din România (CMR), Colegiul Medicilor Dentişti din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul Psihologilor din România, Ordinul Biologilor, Biochimiştilor şi Chimiştilor din Sistemul Sanitar din România, Federaţia SANITAS, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor şi Federaţia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ion Cantacuzino".

"Sperăm ca prin acţiunile noastre să atragem atenţia guvernanţilor că nu este de glumit. Profesioniştii din sistemul sănătăţii s-au coalizat pentru a obţine mai mulţi bani pentru sănătate, o lege specifică de salarizare a personalului din sistemul de sănătate în care să se regăsească toate categoriile profesionale şi alte lucruri specifice fiecărei profesii. Condiţia noastră preliminară şi nenegociabilă este dublarea salariilor medicilor rezidenţi. În prezent, Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect în acest sens, sperăm că va fi pus pe site la sfârşitul lunii august", a declarat preşedintele CMR, prof. dr. Vasile Astărăstoae.

La rândul său, prim-vicepreşedinte Sanitas, Marius Sepi, spune că, după mitingul din octombrie, acţiunile angajaţilor din sistem se pot "radicaliza".

În 17 septembrie, reprezentanţii organizaţiilor membre ale Coaliţiei din fiecare judeţ vor susţine o conferinţă de presă în care va fi anunţat calendarul mişcărilor revendicative pe plan local, a mai precizat sursa citată.

Anunţul privind protestele personalului medico-

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 22 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum o ora
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 36 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°