Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde e fata mea?

Publicat in Vremea Noua, joi 8 august 2013 ·

DESCURAJATÃ Sãptãmâna aceasta s-au împlinit cinci luni de la disparitia fãrã urmã a Adrianei Elena Motas, în vârstã de 16 ani, din Ciocani. Pentru cã ancheta oamenilor legii bate pasul pe loc, mama minorei nu mai doreste sã stea acasã, cu mâinile în sân. De ceva vreme ea colindã strãzile din Bârlad, sperând cã o va zãri pe fiica ei. Din disperare, femeia a bãtut chiar si la poarta unor ghicitoare. Acestea i-au spus cã fata trãieste, dar cã trece printr-o suferintã cumplitã. Mai mult, în urmã cu câteva zile a pus mâna pe telefon si l-a sunat pe doctorul Octavian Marcu. Acesta i-a spus cã nu stie unde este Adriana si sã-l lase în pace, pentru cã si asa este terorizat. De atunci nu i-a mai rãspuns. Îsi viseazã fiica în fiecare searã, cu ochii în jos. Doar pãrul i se vede. Nu spune absolut nimic si nici nu ridicã capul. Altã datã cere un pahar cu apã si mâncare, dar niciodatã nu i se vede fata.

“Vinovat este Stefan!”

Potrivit unor surse, doctorul Octavian Marcu se aflã în aceastã perioadã la Slãnic-Moldova, departe de iuresul creat în jurul disparitiei minorei de 16 ani, cu care acesta a avut o relatie de dragoste. Mama Adrianei este convinsã cã medicul stie unde se aflã fiica sa si nu a ezitat sã-l sune zilele trecute. “Nu stiu pe cine sã mai întreb unde este fata mea. L-am sunat pânã si pe doctorul Marcu. Mi-a rãspuns, probabil necunoscând numãrul. M-am prezentat si l-am rugat din tot sufletul sã-mi zicã ce s-a întâmplat cu Adriana. Mi-a rãspuns cã nu stie nimic mai mult ca mine si cã ar fi bine sã nu-l mai sun pentru cã e si asa terorizat de situatie. Apoi mi-a închis telefonul si nu a mai rãspuns ori de câte ori am încercat. I-am trimis si mesaje dar nu mi-a mai rãspuns”, ne-a declarat Elena Motas, mama minorei dispãrute. Pentru toatã aceastã situatie, femeia îl considerã vinovat pe Stefan Tofan, prietenul fetei, pentru cã a stiut toate aceste lu

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°