Nu știi când te lovește o invazie și nici unde, așa că o stare de alertă permanentă n-ar strica. Totuși, de când suntem în NATO am lăsat-o cam moale. PTAP-ul (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei) nu era o idee atât de rea, dar a fost întinată de către clanul Ceaușeștilor. Sau, cel puțin, așa îmi amintesc eu. Dacă orele de PTAP s-ar fi ținut cum trebuie, dacă ar fi existat dotări, dacă nu ne-am fi bătut joc de această idee măreață, poate că am fi reușit, din când în când, să ne apărăm patria cu pieptul dezgolit și cu arma în mână, sângerând pentru fiecare palmă de pământ pe care invadatorii vor să ne-o smulgă de sub picioare. Dar, așa cum facem de 2.000 de ani, am dat în șiștar cu toate copitele, răsturnându-l amuzați pe glia strămoșilor, iar acum ne uităm neputincioși cum vin alții și, unde ar fi trebuit să crească lapte și miere (căci vărsasem în locul cu pricina și niște stupi), lasă sfidător tone de gunoaie. Și nici asta n-ar fi ceva deranjant, căci gunoaie lăsăm și noi pe oriunde trecem, drumul unui român în natură putând fi cu strictețe stabilit după lanurile de pet-uri. Dar, totuși, țărișoara noastră, pământurile ei, invadatorii…
Hai că batem câmpii. Nu e vorba de nici un invadator. Sunt ai noștri, frații de peste Prut, cărora le-am dat cetățenie. Nu prea stau pe aici, căci cetățenia le folosea, mai mult, la intrarea fără probleme în țările mai bogate ale Europei, dar când vin, țin cu tot dinadinsul să ne fericească și pe noi cu bunăstarea afișată.
Să nu generalizăm, de asemeni. Nu toți basarabenii care au luat cetățenie română sunt bogați, înstăriți, sfidători, parveniți. Cei mai mulți sunt oameni muncitori, precum Eugen Tomac, proaspătul șef interimar al viitorului partid Mișcarea Populară. Tomac este prototipul basarabeanului care a reușit în România, a avut o funcție în guvern, a cheltuit aiurea niște bani publici, iar acum e me
