Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comuna fără apă, funcţionarii primăriei la Jupiter pe bani publici

Publicat in Pandurul, joi 8 august 2013 ·

Ofertă promoțională la Primăria Scoarța, unde angajații sunt trimiși pe litoral la cursuri de perfecționare, împreună cu familiile. Toată cheltuiala este suportată din bugetul local, iar în aceste condiții funcționarii de la Scoarța au parte și de formare profesională, dar și de concediu pe litoral. Dacă angajații uită de problemele comunității, cetățenii nu fac acest lucru, pentru că în mijlocul verii cu zile caniculare nu au apă la robinet, iar în cel mai fericit caz primesc o dată la două trei zile.

Consilierii locali din comuna Scoarța au aprobat în ședința de consiliu alocarea sumei de aproximativ 300 de milioane de lei vechi pentru formare profesională a salariaților din primărie. Aceștia se școlesc pe litoralul românesc, mai exact în Stațiunea Jupiter, unde au plecat împreună cu familiile.

Funcționarii profită de faptul că deplasarea lor la mare este suportată din bugetul local și au luat familiile pentru ca, între cursuri, să se poată relaxa ca și cum ar fi în concediu. „În baza unei hotărâri de consiliu, salariații primăriei participă în această perioadă la un curs de pregătire la mare, ocazie cu care și-au luat și familiile. Prețul acestor cursuri este de aproximativ 300 de milioane de lei vechi. Membrii familiei care însoțesc angajații noștri sunt pe cont propriu și nu au nicio legătură cu fondurile pentru salariații noștri. Sunt cursuri pe administrație publică locală. Au plecat la mare 9 salariați, pentru că nu pot pleca toți în același timp”, a declarat Ion Stamatoiu, viceprimarul din Scoarța.

„Funcționarii la mare și noi nu avem apă de o lună”

Când au aflat că funcționarii primăriei pleacă la mare pe bani publici, cetățenii din comuna Scoarța au răbufnit. Oamenii nu concep această situație, pentru că ei suferă din cauza lipsei apei în timpul verii. Autoritățile nu găsesc soluții și nici fonduri să repare sistemul de alimentar

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate EXIT-POLL alegeri prezidențiale 2025. La ora 21.00 aflăm cine sunt candidații care merg în turul II

Adevarul acum 29 minute
Primele rezultate EXIT-POLL la turul I al alegerilor prezidențiale 2025 vor fi publicate la ora 21.00, la închiderea urnelor de vot, pe adevărul.ro. Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat trei case de sondare pentru a culege date în timp real în

Alegeri prezidențiale 2025. Klaus Iohannis: De data aceasta alegerile trebuie să se desfășoare fără influențe din afara României

HotNews acum o ora
Klaus Iohannis a votat, duminică, la Sibiu, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Iohannis este primul președinte din istoria României care a demisionat în fața unei posibile suspendări din funcție, după ce Curtea Constituțională îi prelun

Ministerul de Interne respinge informațiile referitoare la un posibil atac cibernic asupra site-ului său

Ziua Constanta acum 59 minute
În cursul zilei de astăzi, 4 mai 2025, zi în care are loc primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, în presă au apărut informații referitoare la un posibil atac cibernetic asupra mai multor site-uri aparținând instituții din România, printre care

Alegeri prezidențiale 2025: Elena Lasconi: Am votat cu credința că nu ne vor mai face planurile cei din sistem

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi a votat și ea, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, spunând că a făcut-o „cu credința că hoții și corupții vor ajunge la pușcărie”. Candidata USR la prezidențiale a votat la o secție din București, alături de soțul

Președintele unei secții de votare din Timișoara a fost ridicat de poliție pentru racolarea unui băiat de 15 ani

Libertatea acum 2 ore
Un profesor la un liceu din Timişoara, în vârstă de 44 de ani, care duminică îndeplinea funcţia de preşedinte al unei secţii de votare, a fost reținut de polițiști sâmbătă seară, după ce a racolat un băiat de 15 ani, în scopuri sexuale.

Vladimir Putin speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a declarat duminică că nu s-a impus necesitatea utilizării armelor nucleare în Ucraina și că speră că nici nu va nevoie, relatează Reuters. Într-un fragment dintr-un interviu acordat televiziunii de stat ruse, publica

VIDEO Alegeri prezidențiale 2025. Anamaria Gavrilă a votat „pentru ca românii să primească înapoi votul lor și alegerea lor”

HotNews acum 39 minute
Deputata Anamaria Gavrilă, liderul POT, a declarat că a votat duminică la alegerile prezidențiale „multă speranță în suflet” și consideră că „oameni noi vor lua în mâini această țară și vom face și dreptate pentru români și vom ridica România acolo

Alegeri prezidențiale 2025. John-Ion Banu-Muscel: „Cetățenii României au nevoie de o schimbare. Să fim iubiți și de Dumnezeu ocrotiți!”

HotNews acum o ora
John-Ion Banu-Muscel, candidat la alegerile prezidențiale, a votat duminică „pentru o schimbare” și consideră că „trebuie să dăm o voce poporului și trebuie să o și urmăm”. Candidatul independent a votat în București. „Am venit pentru o schimbare. E

Incidente în ziua votului. Un bărbat e cercetat după ce a rupt buletinul de vot, un altul a fost amendat că a sunat abuziv la 112

HotNews acum 58 minute
Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. În municipiul Constanța, un cetățean cu domiciliul în România a apelat numărul unic de urgență 112

Emil Boc: „Am votat cu un președinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată”

Gandul acum o ora
După ce a ieșit de la vot, Emil Boc a ieșit la declarații. El a spus că a votat cu un președinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată. „Sunt poate cele mai importante alegeri, după 1990 când se stabilește din nou direcția țării,

Vremea

București
acum

27°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

12°/23°
mie.

14°/18°
Iasi
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

11°/23°
mar.

10°/16°
mie.

11°/13°
Constanta
acum

21°
dum.

9°/23°
lun.

9°/19°
mar.

14°/16°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

12°/20°
mar.

10°/18°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

10°/22°
mar.

10°/18°
mie.

10°/14°