Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eşec al mediatorilor internaţionali la Cairo

Publicat in rfi, miercuri 7 august 2013 ·

Puterea de la Cairo a anunţat eşecul medierii internaţionale în criza politică cu pe care o traversează ţara. Totodată guvernul interimar egiptean, instalat de armată, a prevenit Frăţia Musulmană - mişcarea care-l sprijină pe fostul preşedinte Mohamed Morsi - de consecinţele acestui eşec. Partizanii preşedintelui demis au fost somaţi să se disperseze deîndată, în caz contrar forţele de ordine urmând să intervină.

De două săptămâni baletul diplomatic la Cairo a fost neîntrerupt. Rând pe rând emisari europeni, africani, arabi şi americani au încercat să găsească o soluţie pentru a evita noi ciocniri violente între forţele de ordine şi manifestanţii pro-Morsi. Eforturile au eşuat aşadar iar acum comunitatea internaţională se teme de o adevărată baie de sânge dacă poliţia şi armata intervin împotriva baricadelor ridicate de zecile de mii de partizani ai preşedintelui demis Mohamed Morsi. Eşecul medierii internaţionale este pus de noile autorităţi egiptene exclusiv pe seama Frăţiei Musulmane. "Evenimentele ulterioare care ar putea rezulta din aceste eşec vor fi considerate o încălcare a legii şi o punere în pericol a păcii" mai spune noua guvernare. O expresie interpretată de analişti ca fiind un semnal că puterea ar putea interveni cu forţa pentru a-i alunga şi dispersa pe partizanii ex-preşedintelui, demis pe 3 iulie, exact un an după învestirea sa în funcţie.

Reamintim că Egiptul este în criză după ce preşedintele ales a fost înlăturat de la putere de armată. Intervenţia generalilor a urmat unor manifestaţii contra lui Mohamed Morsi, acuzat că acaparează puterea şi că e incapabil să scoată ţara din profunda criză economică. De atunci încoace Frăţia Musulmană, mişcarea lui Morsi, denunţă o lovitură de stat urmată de instalarea unui regim poliţienesc. Bilanţul violenţelor declanşate de mai bine de o lună este de circa 300 de morţi dintre care 80 au fos

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°