Preşedintele Traian Băsescu revine, după doi ani, la una dintre preocupările sale mai vechi: inspectarea şantierelor de drumuri şi autostrăzi. Astăzi, în jurul prânzului, şeful statului şi-a programat să ajungă pe porţiunea de autostradă Arad-Nădlac, la kilometrul 12, în dreptul oraşului Pecica, unde lucrările au fost oprite. Coincidenţa face ca vizita sa, anunţată în programul oficial în ultimul moment, să aibă loc în perioada în care cei mai mulţi miniştri, inclusiv premierul Victor Ponta şi ministrul pentru Infrastructură, Dan Şova, cei care şi-au asumat politic tema construcţiei autostrăzilor, să fie în concediu.
Ultima dată când preşedintele a făcut o vizită similară a fost în august 2011, pe şantierele autostrăzii Bucureşti -Ploieşti, inspectate la vremea respectivă intens atât de premierul Emil Boc, cât şi de ministrul Transporturilor la acea dată, Anca Boagiu. Anterior, în iulie 2009, a fost să vadă stadiul lucrărilor la Bucureşti-Braşov. Ca fost ministru al Transporturilor, Băsescu inspecta frecvent diverse porţiuni de drumuri în lucru, în primii ani de mandat. Nu a făcut-o însă niciodată după ce Guvernul Ponta s-a instalat la Palatul Victoria.
Recent, preşedintele a criticat Guvernul pentru că nu a făcut proba competenţei în pregătirea absorbţiei banilor pentru exerciţiul 2014-2020 prin proiectul Acordului de Parteneriat transmis la Bruxelles. Printre altele, Comisia Europeană a reproşat Executivului, în dialogul purtat cu Ministerul Fondurilor Europene, că nu există un masterplan pentru transporturi. "Şi, în sfârşit, pentru că tot am pierdut «un geniu», pe domnul Fenechiu, o observaţie din documentul experţilor Comisiei Europene care spune «lipsă de Master Plan pentru Transporturi». Aşa genial şi aşa lipsă, după domnul prim-ministru", a comentat pe 22 iulie Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu revine, după doi ani, la una dintre pre