108 cadre didactice care au susţinut examenul de titularizare au depus până ieri, la ora 15.00, contestaţii la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ). Cele mai multe, 19, au fost înregistrate la educatori. Contestaţiile vor fi soluţionate până mâine, când vor fi afişate rezultatele finale, de către Ministerul Educaţiei.
Din primele rezultate, procentul de promovare la nivelul judeţului este de 50,4%. Din cei 311 candidaţi care au obţinut note peste şapte, trecând cu bine de examen, două au obţinut nota 10. 205 candidaţi au obţinut punctaje între 5 şi 6,99, în timp ce 102 au primit note sub cinci.
Pentru examenul de titularizare s-au înscris 681 de persoane, însă au susţinut probele 618.