Revista Finanţiştii scria pe 13 martie că un nou acord cu FMI va limita deprecierea leului între 4,5 şi 4,35 şi va duce la o micşorare a dobânzii de politică monetară la 4,5%. Previziunea s-a adeverit, însă dacă politic totul e în regulă, ca atunci când am intrat în UE, economic nu suntem în măsură să reducem inflaţia sub 5%. Dimpotrivă, ultimele date disponibile arată că în iunie inflaţia s-a majorat la 5,37%, faţă de 5,32% în mai, fiind cea mai mare din UE. Deci e clar că aveam deja dobânzi real-negative (mai mici decât inflaţia). Asta n-a oprit însă BNR să micşoreze dobânda-cheie de la 5%, la 4,5%, şi Fiscul să taxeze pierderea cu 16%. Ba mai mult, când oficialii BNR au fost întrebaţi pe 24 iulie, la evenimentul “Mugur Isărescu şi invitaţii săi”, ce părere au că Finanţele impozitează dobânzi real-negative, ei s-au arătat împotriva unei astfel de forme de taxare. Dar dacă totuşi bancherii centrali au decis reducerea dobânzii, perfect conştienţi că statul îşi încasează banii din dezeconomisire, probabil că iau în calcul renunţarea la taxarea dobânzilor ca parte a mixului monetar-fiscal de relansare a economiei. Şi micşorarea dobânzilor îi dă satisfacţie şi analistului Lucian Isar.

E limpede, BNR ţinteşte inflaţia cu dobânzi real-negative, însă fostul preşedinte al băncii centrale a Poloniei, Leszek Balcerowicz, sugerează că dobânzile mai mici decât inflaţia sunt, nici mai mult nici mai puţin, decât o formă de furt. El atrage atenţia în cartea sa “Libertate şi dezvoltare” (pagina 91) că aceia care se pronunţă în favoarea creditelor ieftine ar trebuie să militeze şi pentru disciplină salarială şi bugetară, şi pentru o politică prudentă a băncii centrale. Dar majoritatea celor care vor credite ieftine au în minte, cu siguranţă, altceva: să obţină împrumuturi cu dobânzi inferioare ratei inflaţiei, indiferent de aceasta, adică şi atunci când inflaţia e mare. G