Actorul Dustin Hoffman a fost supus unei operaţii chirurgicale pentru eliminarea unui cancer, a anunţat purtătorul de cuvânt al acestuia, care nu a oferit alte informaţii despre tipul maladiei şi nici despre momentul în care starul a fost diagnosticat cu această boală.
Purtătorul de cuvânt al lui Hoffman, Jodi Gottlieb, a confirmat astfel informaţiile publicate recent de revista People.
Gottlieb a spus că boala a fost diagnosticată în primul stadiu, iar cancerul a fost eliminat pe cale chirurgicală.
Actorul trebuie să mai urmeze un tratament pentru prevenirea unor eventuale recidive.
Dustin Hoffman, în vârstă de 75 de ani, şi-a câştigat celebritatea datorită rolului studentului timid, îndrăgostit de o femeie matură, în filmul "Absolventul", care i-a adus şi prima nominalizare la Oscar, în 1967. Au urmat apoi roluri memorabile, printre care s-au numărat cel al ratatului din "Cowboy-ul de la miezul nopţii" (1969), al travestitului din "Tootsie" (1982), al tatălui nevrotic din "Kramer contra Kramer" (1980) şi al autistului din memorabilul "Rain Man" (1988).
Anul trecut, el şi-a făcut debutul ca regizor, cu filmul "Quartet". El urmează să apară, alături de Scarlett Johansson şi Robert Downey Jr., în filmul regizat de Jon Favreau "Chef", programat pentru lansare anul viitor.
Actorul american, al doilea copil al unui cuplu de evrei cu rădăcini româneşti şi ucrainene, s-a născut în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles, în 1937. Dustin Hoffman a fost recompensat cu două premii Oscar, cinci Globuri de Aur, trei premii BAFTA şi un premiu Emmy. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »