Sarcina căutării contractului original încheiat cu compania americană Bechtel a fost preluată de Corpul de Control al Guvernului, a declarat, miercuri, Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, precizând că, în cazul în care nu se va găsi contractul până la 30 august, atunci se va adresa Parchetului.
'Cei care au preluat sarcina căutării acestui contract sunt cei de la Corpul de Control al Guvernului şi s-a stabilit în discuţii, de comun acord, că, dacă acest contract, în urma căutărilor, nu se va găsi până cel târziu la data de 30 august, ne vom adresa Parchetului, pentru că acesta este calea legală. Ca atare, plângerea făcută de doamna Boagiu (Anca Boagiu, prim-vicepreşedintele PDL, fost ministru al Transporturilor, n.r), pe care eu nu pot să o privesc decât cu foarte mult umor, până la urmă este binevenită. Dacă se declanşează o acţiune a Parchetului de găsire a contractului cât mai rapid, acesta este un lucru bun şi sper să avem şi rezultate. În rest, nu pot decât să mă gândesc cu mult umor la ridicolul acţiunilor doamnei Boagiu', a declarat Dan Şova la Realitatea.
Acesta a afirmat că speră ca Anca Boagiu să nu fi depus plângere la Parchet cum că el ar ascunde contractul pentru că ar fi denunţ calomnios şi atunci va depune, la rândul său, plângere împotriva ei.
'În momentul în care faci o plângere penală susţinând în mod evident un lucru fals, dar care, dacă ar fi adevărat, ar putea atrage răspunderea unei persoane, aceea se numeşte acţiune de denunţ calomnios şi vă mărturisesc cinstit că, dacă doamna Boagiu a făcut plângere la Parchet pentru a fi găsit contractul, dacă a făcut plângere penală că aş ascunde eu contractul vă garantez că domnia sa va avea o plângere penală din partea mea, dar de data acesta şi susţinută. Adică nu va mai fi o glumă', a spus Şova.
@