Preşedintele Traian Băsescu revine, după doi ani, la una dintre preocupările sale mai vechi: inspectarea şantierelor de drumuri şi autostrăzi. Astăzi, şeful statului a ajuns pe porţiunea de autostradă Arad-Nădlac, la kilometrul 12, în dreptul oraşului Pecica, unde lucrările au fost oprite. Concluzia sa, imediat ce a pus piciorul pe tronsonul de drum:"e emblema proastei guvernări. Cum să pui taxe pe chirii, dar să nu foloseşti bani europeni pentru 39 de kilometri de aurtostradă?"
Coincidenţa face ca vizita sa, anunţată în programul oficial în ultimul moment, să aibă loc în perioada în care cei mai mulţi miniştri, inclusiv premierul Victor Ponta şi ministrul pentru Infrastructură, Dan Şova, cei care şi-au asumat politic tema construcţiei autostrăzilor, să fie în concediu.
"Nu-i suspectaţi de sabotaj, suspectaţi-i de altceva: de proastă guvernare. Trebuia să fie gata din aprilie 2013 şi stă în nelucrare din noiembrie 2012 ", a comentat Băsescu în faţa camerelor de luat vederi.
În opinia sa, "Guvernul trebuia să intervină", în condiţiile în care firma care a câştigat contractul a intrat în insolvenţă şi nu se mai putea împrumuta la bănci. "Insolvenţa nu înseamnă încetarea activităţii. Uitaţi-vă la hidroelectrica. Guvernul să se trezească", a sugerat Băsescu.
Ultima dată când preşedintele a făcut o vizită similară a fost în august 2011, pe şantierele autostrăzii Bucureşti -Ploieşti, inspectate la vremea respectivă intens atât de premierul Emil Boc, cât şi de ministrul Transporturilor la acea dată, Anca Boagiu. Anterior, în iulie 2009, a fost să vadă stadiul lucrărilor la Bucureşti-Braşov. Ca fost ministru al Transporturilor, Băsescu inspecta frecvent diverse porţiuni de drumuri în lucru, în primii ani de mandat. Nu a făcut-o însă niciodată după ce Guvernul Ponta s-a instalat la Palatul Victoria.
Recent, preşedintele a criticat Guvernul