Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iubitul Dianei Dumitrescu, în film cu Van Damme

Publicat in Click, miercuri 7 august 2013 ·

La începutul lunii iunie, Diana Dumitrescu trecea printr-un divorţ şi părea că nu-şi va reveni prea curând. Acum, la două luni de la despărţirea de producătorul Ducu Ion, vedeta şi-a găsit din nou liniştea şi fericirea în braţele unui tânăr actor. Click! vă spune totul despre Dan Rădulescu (28 de ani), cel care i-a readus zâmbetul pe chip Dianei.

Diana Dumitrescu ştie foarte bine cum să-şi aleagă un bărbat. După o relaţie de şase ani cu producătorul Ducu Ion, acum vedeta s-a combinat cu un actor foarte apreciat în lumea teatrului şi filmului românesc. Dan Rădulescu este născut la 25 septembrie 1985, în Bucureşti, iar în copilărie se gândea serios să devină medic.

Fotoreporterii Click! i-au surprins pe Diana şi pe Dan, care n-au făcut economie de gesturi tandre în parc şi la terasă

Cariera tatălui său, unul dintre cei mai respectaţi chirurgi din România, medicul Dan Rădulescu, l-a influenţat simţitor pe tânărul Dan, însă destinul a vrut ca acesta să urmeze altă cale şi să devină actor. Imediat după absolvirea Colegiului German Goethe, acesta a dat admiterea la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale" şi a intrat la clasa regretatului Adrian Pintea, iar coordonator de an i-a fost Florin Zamfirescu.

După ce şi-a luat diploma de actor, Dan Rădulescu a simţit nevoia să se perfecţioneze şi a terminat şi masterul de „Arta Actorului", sub atenta supraveghere a regizorului Gelu Colceag. Talentul său i-a asigurat succesul încă din primul an de studii, când a fost sunat de echipa de casting de la Castel Film şi ofertat să joace câteva scene alături de celebrul Van Damme.

În plus, Dan a avut un mare avantaj de partea sa, acela că vorbeşte fluent trei limbi străine: engleza, franceza şi germana. A fost primul contact al actorului cu filmul, iar de atunci a devenit parte din numeroase pr

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce urmează în procesul deschis de Călin Georgescu împotriva României la CEDO

HotNews acum 3 ore
CEDO a pronunțat marți o primă decizie în procesul deschis de Călin Georgescu împotriva României și i-a respins fostului candidat solicitările de măsuri provizii, mai exact suspendarea deciziei Curții Constituționale și reluarea procesului electoral

Fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, sentință cu suspendare la ÎCCJ în „dosarul diamantelor”

Adevarul acum 28 minute
Fostul primar al Sectorului 1 scăpă de închisoare. În primă instanță, Daniel Tudorache fusese condamnat la 3 ani și jumătate în „dosarul diamantelor”

Contractul pentru sistemul Patriot ce-l va înlocui pe cel cedat Ucrainei va fi semnat în februarie. Care vor fi costurile pentru România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a estimat că în luna februarie va fi semnat contractul privind sistemul Patriot care îl înlocuieşte pe cel cedat de România către Ucraina, în luna septembrie 2024, informează Agerpres. „Guvernul american a luat deci

Crin Antonescu a fost validat de PSD la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Social-democratul Ştefan Radu Oprea a anunţat, marţi, că în şedinţa Consiliului Naţional Politic a fost validată candidatura lui Crin Antonescu, din partea coaliţiei de guvernare, conform digi24.ro. Un vot final, în Congresul extraordinar al partidu

VIDEO Donald Trump, categoric despre Putin: Distruge Rusia prin faptul că nu face o înțelegere

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump i-a cerut luni, la întoarcerea în Biroul Oval, președintelui rus Vladimir Putin să înceapă negocierile pentru a pune capăt războiului din Ucraina, transmite Politico. „(Președintele ucrainean Volodimir) Zelenski mi

Gheorghe Flutur a demisionat de la conducerea PNL Suceava, după 24 de ani

Mediafax acum 4 ore
El a menţionat că a intenţionat să se retragă încă de la pierderea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, dar membrii organizaţiei l-au rugat să rămână. „Acum, la începutul acestui an, am realizat un bilanţ al carierei mele politice

Șeful armatei israeliene și-a dat demisia după încheierea armistițiului în Fâșia Gaza

HotNews acum o ora
Șeful Statului Major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi, și-a prezentat marți demisia, decizie pe care a explicat-o prin „responsabilitatea” sa în „eșecul din 7 octombrie” 2023, cu referire la atacul terorist fără precedent comis de mișca

Bilanţul incendiului din Turcia creşte la 66 de morţi şi 51 de răniţi, unul grav. Sinistrul a fost stins, anunţă Guvernul

News.ro acum 4 ore
Şaizeci şi şase de persoane au murit, iar alte 51 au fost rănite în incendiul unui hotel, în noaptea de luni spre marţi, într-o staţiune de schi, în centrul Turciei, anunţă ministrul de Interne Ali Yerlikaya, relatează AFP. Un bilanţ anterior anunţa

Știri România O femeie a fost reținută după ce a încălcat ordinul de protecţie şi l-ar fi agresat fizic pe fostul soț

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Bucureşti, a fost reţinută de poliţiştii giurgiuveni după ce a încălcat ordinul de protecţie şi a intrat în locuinţa fostului soţ din localitatea Iepureşti, unde l-ar fi agresat fizic, potrivit știrip

Filiala AfD din landul german Saxonia, desemnată drept grupare extremistă de dreapta

Mediafax acum o ora
Într-o decizie finală de marţi, Curtea Administrativă Superioară din Saxonia (OVG) a confirmat că există suficiente probe conform cărora filiala AfD din Saxonia face campanie împotriva demnităţii umane a anumitor grupuri de persoane şi împotriva pri

Vremea

București
acum

mar.

3°/8°
mie.

2°/8°
joi

2°/9°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

mar.

0°/8°
mie.

2°/7°
joi

3°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

4°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/6°
mie.

0°/2°
joi

-0°/5°
vin.

3°/7°
Timisoara
acum

mar.

-0°/5°
mie.

2°/5°
joi

1°/7°
vin.

5°/10°
Feedback
Feedback