Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital, marţi, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Ion M., împreună cu un alt bărbat, se afla într-o mașină încărcată cu pepeni, care circula pe raza comunei Nereju. Pe o stradă mai îngustă, pe fondul neatenției, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat. Șoferul și pasagerul au primit îngrijiri medicale, starea lor de sănătate fiind bună. „Paramedicii din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra l-au preluat pe Ion M., în vârstă de 20 ani, victima unui accident rutier petrecut pe teritoriul localităţii Nereju. Acesta se afla într-un autovehicul care transporta pepeni împreună cu un alt bărbat. Din fericire, niciunul nu a suferit leziuni care să le pună viaţa în pericol. La faţa locului s-a deplasat şi o ambulanţă SAJ care a preluat unul din pacienţi, echipajul SMURD acordând îngrijiri medicale bărbatului de 20 de ani, care prezenta multiple excoriaţii la nivelul toracelui posterior şi în zona lombară, cât şi un hematom în zona parietală. Ambele persoane au fost transportate la Camera de gardă din cadrul Spitalului Comunal Vidra pentru investigaţii suplimentare şi tratament”, ne-a spus locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
În aceeași zi, paramedicii au mai avut alte 11 intervenții. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se regăsesc problemele cardiace sau abdominale, afecţiunile respiratorii şi diferite traumatisme.
Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital, marţi, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Ion M., împreună cu un alt bărbat, se afla într-o mașină încărcată cu pepeni, care circula pe raza comunei Nereju. Pe o stradă mai îngustă, pe fondul neatenției, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat. Șoferul și pasagerul au primit îngrijiri medicale, starea lor de