Gabriel Bălăceanu, preşedintele sindicatului minier de la Cariera Tismana 1, vede trei tabere în Federaţia Naţională Mine Energie. „Sunt trei tabere, una doreşte reformarea, una conservatoare şi indecişii. Vrem, nu vrem, va trebui să facem ceva, pentru că se observă o persiflare a părţii administrative faţă de sindicate”, a spus Bălăceanu la TV Sud.
Cei doi lideri sindicali de la Tismana 1 şi Tismana 2, Gabriel Bălăceau şi Gabriel Căldăruşe, fac parte din tabăra care doreşte reformarea FNME, dacă este să ne luăm după insistenţa cu care spun că sindicatele sunt de vină pentru Contractul Colectiv de Muncă negociat prost, nu administraţia. Mai mult, liderii sindicali sunt vinovaţi pentru faptul că sunt persiflaţi de administraţia lui Ciurel şi Răuţ. „Contează credibilitatea pe care o avem în ochii oamenilor pe care îi reprezentăm. A fost o greşeală de abordare a negocierii CCM, începutul a fost în octombrie, abia în martie am semnat CCM. Puteam să găsim anumite rezolvări în anumite perioade, când şi administraţia era constrânsă de anumite numiri. S-a greşit când s-a abordat şi imaginea pe care o avem”, a spus Bălăceanu.
Culmea este că varianta preferată de tabăra reformatoare este prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ, cel care a fost preşedintele comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă din partea sindicatelor. „Nu se putea obţine mai mult la acea negociere. Ca să asiguri stabilitatea a 19.000 de locuri de muncă, atât se putea obţine”, susţine Ion Ruşeţ.
Principala nemulţumire a lui Bălăceanu, exprimată la respectiva emisiune, este legată de faptul că minerii pe care îi reprezintă nu au vrut să facă parte din Complexul Energetic Oltenia. „Mulţi nu am vrut să intrăm în acest complex energetic. A fost o decizie, poate şi politică”, a spus Bălăceanu. Fără constituirea acestui complex, cu siguranţă că SNLO şi CE Craiova ar fi intrat în fali