Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragă Căline,

Publicat in Vox Publica, miercuri 7 august 2013 ·

Ce-i cu tine omule ? Iar te-ai trezit vorbind ? Am citit prin tabloide că te-ai căsătorit a cincea oară. Cu o domnișoară tînără și frumoasă. N-ai făcut ca blegu’ ăla de Prigoană care a luat-o de patru ori pe aceeași. Sau trei, nu mai țin minte. Oricum felicitări ! Casă de piatră și la mai mare. Dar văd că în loc să pleci și tu ca omu’ într-o lună de miere te apuci să dai declarații despre draftul unui proiect de lege. Adică – aşa ca să înțelegi și tu – despre omul căruia i s-a părut că l-a văzut pe omul care văzuse ursul.

Căline! Poate au mai rămas prin România cîțiva oameni care își amintesc că timp de 4 (patru) ani ai fost prim-ministru. Și cum tu pe post de conductor și armeanu’ ăla ghicitor în cafea pe post fochist ați facut economia să duduie. Și a duduit atît de bine încît Băsescu, tovarășul tău din 2004 a fost nevoit să stea cu mîna întinsă la un ajutor de 20 de miliarde de la FMI.

Că de mîna întinsă voiam să-ți vorbesc Căline. Zici tu : «În loc ca persoanele care eventual sunt în vârstă să aştepte cu mâna întinsă la diferite ajutoare din partea statului, ele pot obţine un venit suplimentar prin închirierea unei proprietăţi pe care o au şi în felul acesta statul nu mai are niciun fel de sarcină suplimentară cu acele persoane»

Păi cum adică, măi Căline? Eventual sunt în vîrstă, încît să aștepte de la stat o pensie pentru care au cotizat. Sau eventual, niște prestații medicale pentru care iar au cotizat. Și așa mai departe.

Zici tu : « […] ele pot obţine un venit suplimentar prin închirierea unei proprietăţi pe care o au […] » Căline ai găsit tu o statistică cu persoanele multi-proprietare repartizate pe grupe de vîrstă ? Că, normal, chiar și un fost prim-ministru cînd face asemenea afirmații le face cu cifrele în mînă.

Zic multi-proprietari fiindcă din ce ne spui tu reiese că au cel puțin două. Case, proprietăti. Și

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 55 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 23 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 58 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 23 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 38 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 53 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 4 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 6 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°