Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat unsprezece cetăţeni români care au încercat să introducă ilegal în ţară aproximativ 14.500 pachete ţigări de contrabandă, în valoare totală de 128.345 lei, trecându-le peste râul Prut cu o frânghie.
Luni, în jurul orei 22.30, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Româneşti care executau o misiune de supraveghere cu ajutorul autospecialei cu termoviziune au observat pe direcţia localităţii de frontieră Dămideni, la aproximativ 300 de metri de râul Prut, un grup de persoane care se deplasa dinspre R. Moldova către localitate, având fiecare în spate câte un colet voluminos.
Echipajele poliţiei de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză, moment în care bărbaţii nu s-au supus somaţiilor verbale, au abandonat coletele şi au încercat să fugă în direcţii diferite.
Poliţiştii de frontieră, ajutaţi de câinele special antrenat de depistare a urmelor, au reuşit reţinerea unui bărbat, cetăţean român, Ionuţ N., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani. În apropierea persoanei reţinute au fost depistate zece colete cu ţigări, învelite în folie de polietilenă de culoare neagră şi prevăzute cu hamuri pentru transport.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au reuşit identificarea tuturor participanţilor la activitatea infracţională, încă zece bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, toţi domiciliaţi pe raza judeţului Botoşani, care au transportat coletele către localitatea Dămideni.
Totodată, s-a mai stabilit că cele 10 colete, care conţineau cantitatea de 14.375pachete ţigări, marca Plugarul şi Ritm, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare totală de 128.345 lei au fost trecute peste râul Prut, cu ajutorul unei funii, urmând a fi transportate de către cei implicaţi până în localitatea Dămideni.
Pe numel