Crimă înfiorătoare, în Satu Mare. Pastorul unei biserici penticostale din Bistriţa şi fiul acestuia au fost bătuţi cu bestialitate şi tăiaţi cu cuţitul în jurul gâtului. După ce au murit, criminalul le-a ascuns trupurile sub bancheta din spate a maşinii lor, apoi, ca să şteargă orice urmă, a incendiat-o.
Adrian Blaga era pastorul unei biserici carismatice din Bistriţa şi toată viaţa s-a ocupat de ajutorarea copiilor cu probleme. Totodată, el era directorul unei organizaţii non - profit, "Noi începuturi", care se ocupă de copiii abandonaţi şi cei cu handicap. Luni, el a plecat la Satu Mare pentru a identifica o tabără pentru copiii pe care-i avea în grijă. Era însoţit de fiul său în vârstă de 9 ani, Timotei.
Autoutilitara Volkswagen Transporter a fost descoperită arsă, pe câmp, de un localnic
Câteva ore mai târziu, autoutilitara lor a fost descoperită abandonată pe un câmp din comuna Pomi, judeţul Satu Mare, pe jumătate arsă. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au rămas socaţi când au descoperit, sub bancheta din spate a maşinii, trupurile neînsufleţite ale celor doi. Şi-au dat seama că au de-a face cu o crimă înfiorătoare. Cei doi aveau urme de lovituri şi tăieturi în zona capului şi gâtului. Probabil în încercarea de a ascunde orice urmă, criminalul a dat foc microbuzului, însă a ars doar partea din faţă, cadavrele nefiind atinse de flăcări. La auzul veştii, soţia lui Adrian Blaga a suferit un şoc şi a ajuns la spital. Nimeni nu îşi explică ce motiv ar fi avut cineva să comită asemenea crime.
Toată lumea are numai cuvinte de laudă la adresa acestei familii. Un vecin al bisericii pe care Adrian Blaga o păstorea spune că banii ar putea fi motivul acestei crime. El a povestit că în fiecare lună, pe data de 5, Adrian scotea banii de la bancă, bani ce proveneau din America, pentru a plăti salariile angajaţilor ONG-ului. Astfel el