Băncile mamă continuă să îşi reducă expunerile faţă de subsidiarele din economia naţională, dar procesul rămâne în mare unul relativ bine ordonat, a spus, miercuri, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cristian Popa.
'Pentru România cunoaştem o oarecare reducere a expunerii băncilor mamă faţă de subsidiarele din economia naţională. Aceasta este de magnitudine ceva mai mare decât în trecut, dar nu continuă într-un ritm deosebit de accelerat. Până acum, procesul rămâne în mare un proces relativ ordonat şi bineînţeles că interesul Băncii Naţionale, într-un context mai larg, de cooperare cu altă bănci centrale, şi din ţări gazdă şi din ţări de origine, este ca acest proces să rămână ordonat şi în continuare', a declarat Cristian Popa.
Acesta a explicat că România a avut ieşiri de capital, cel puţin măsurate prin participarea nerezidenţilor în deţinerea de titluri de stat, în monedă naţională, mai pronunţate în luna iunie, care în parte s-au inversat, şi-au revenit către nivelurile de dinainte de iunie.
'Vă dau un singur exemplu. La sfârşitul lunii mai, deţinerile de către nerezidenţi ale titlurilor de stat în lei erau undeva la 25-26%, au scăzut către 22% la sfârşitul acestei luni. Între timp, în cursul lunii iunie, şi-au revenit cu circa un punct procentual şi deci ne aflăm acum cam la 23%. Deci avem un volum absolut care rămâne nemodificat oarecum faţă de o lună înainte, dar tendinţa este de revenire', a spus Popa.
De asemenea, acesta a declarat că economii precum cea poloneză, ungară, turcă, cunosc în continuare ieşiri din piaţa titlurilor de stat cu venit fix.
SURSA: Agerpres