Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partenerii de coaliţie cer demisia lui Berlusconi din funcţia de senator. Guvernul italian se clatină

Publicat in Adevarul, miercuri 7 august 2013 ·

Guglielmo Epifani, liderul Partidului Democrat (PD, centru-stânga), formaţiune aflată la guvernare, în Italia, alături de Partidul Poporul Libertăţii (PdL, centru-dreapta), îi cere lui Silvio Berlusconi să demisioneze din funcţia de senator, situaţie ce riscă să conducă la căderea Guvernului.

"Nu există altă soluţie decât acceptarea sentinţei şi a efectelor pe care le produce. Chiar dacă preţul va fi încheierea acordurilor guvernamentale. Toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. În orice sistem democratic, principiul respectării legilor trebuie respectat în primul rând", a declarat Guglielmo Epifani într-un interviu acordat ziarului Corriere della Sera, indicând că Silvio Berlusconi trebuie să demisioneze din funcţia de senator şi din cea de preşedinte al Partidului Poporul Libertăţii.

Întrebat dacă Berlusconi trebuie să demisioneze chiar dacă există riscul izbucnirii unei crize politice de proporţii, Epifani a răspuns: "Este normal să demisioneze. Chiar el a spus acest lucru. Ce s-ar întâmpla în Statele Unite într-un astfel de caz? În ţările democratice, infracţiunile fiscale sunt tratate cu multă seriozitate. Principiul respectării legilor trebuie să primeze în faţa oricăror calcule politice".

Berlusconi, preşedintele Partidului Poporul Libertăţii (PdL), aflat la guvernare împreună cu Partidul Democrat, rămâne senator, în pofida confirmării deciziei de condamnare la închisoare pentru fraude fiscale.

Premierul Enrico Letta a încercat să evite această situaţie, pentru a nu fi nevoit să demisioneze, în contextul în care Guvernul de uniune, aflat în funcţie de doar trei luni, încearcă să contracareze cea mai gravă criză economică cu care se confruntă Italia după al II-lea Război Mondial. Dacă Berlusconi va demisiona, PdL probabil va retrage sprijinul acordat Guvernului de uniune, situaţie care va genera alegeri anticipate, o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 20 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Cei trei pui ai ursoaicei care a ucis un motociclist italian pe Transfăgărăşan vor fi duşi în Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, anunţă Ministerul Mediului

News.ro acum 20 minute
Cei trei pui ai ursoaicei împuşcate de către autorităţi, după ce l-a ucis pe italianul care s-a apropiat de animalul sălbatic în dorinţa de a-şi face un selfie cu el, pe Transfăgărăşan, vor fi relocaţi de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare, în

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°