Călin Pop, fostul iubit al Cristinei Rus, e pe cai mari. Fost component al trupei Desperado, Călin s-a retras din showbiz pentru a se dedica meseriei sale de bază, cea de stomatolog. Acum, frumuşelul cântăreţ deţine o adevărată clinică de profil, la uşa căreia bat foarte mulţi străini.
După 10 ani de cântat în trupa Desperado, Călin Pop a dat chitara pe freza stomatologică, renumele lui ajungând până în America şi în Canada. Şi-a făcut o ditamai clinica în Zalău, iar mai nou practică şi turismul stomatologic.
Cum preţurile sale sunt foarte mici comparativ cu cele din străinătate, Călin Pop a ajuns să fie asaltat de pacienţi din Germania, SUA şi Canada, care vin la el cu probleme grave, ce i-ar fi dus la sapă de lemn dacă le-ar fi rezolvat în ţările lor.
Însă, Călin nu a renunţat la pasiunea sa, muzica. Astfel că, după programul de lucru de la clinică, mai compune şi muzică, el punându-şi semnătura pe o piesă a câştigătorului concursului “X Factor” de la Antena 1, Tudor Turcu.