Hoţii au intrat în 27 de subsoluri şi cămine special amenajate din municipiul Suceava, de unde au furat cablurile electrice de la instalaţiile de măsurare a consumului de energie termică, anunţă Nicu Frunzaru, directorul de termoficare al societăţii comerciale Termica Suceava.
El susţine că a fost sesizat chiar de şefii asociaţiilor de proprietari, care, de altfel, au oferit Poliţiei şi semnalmentele persoanelor care ar fi sustras conductorii în cauză. Responsabilul firmei de termoficare în sistem centralizat evidenţiază că, pe lângă prejudiciul efectiv, fenomenul este de natură să îngreuneze stabilirea consumului de agent termic al proprietarilor de apartamente din blocurile afectate.
„Este vorba despre intervenţii neautorizate, de furturi de cabluri de la contoarele de energie electrică. Poliţia a fost sesizată în 27 de cazuri, în care, efectiv, au fost distruse cablurile de transmitere a datelor către contor. Acest lucru aduce un prejudiciu important, implicit la facturarea şi stabilirea consumului în respectivele locuri” reliefează Frunzaru, menţionând că, la 100 de metri de conductor, paguba este de 10.000 de lei.
Directorul de termoficare al societăţii comerciale Termica spune că, de o săptămână, fenomenul a încetat, însă a cerut ca, până la finele lui august, când va încheia revizia generală a sistemului, diriguitorii de asociaţii să nu-şi diminueze vigilenţa.
„Nefurnizarea utilităţilor duce la stoparea funcţionării acestor contoare, o intervenţie neautorizată în această zonă fiind greu sesizabilă” a precizat Nicu Frunzaru.