Gaz Metan nu are niciun punct în primele trei runde şi se gândeşte să-l readucă pe banca tehnică pe Mulţescu
Gaz Metan Mediaş speria granzii anii trecuţi, dar în acest sezon are un start catastrofal. Cu Cristian Dulca pe bancă, echipa nu a adunat niciun punct în partidele cu Săgeata, Botoşani şi Timişoara, iar scaunul antrenorului se clatină din ce în ce mai tare. Tehnicianul are şansa că este susţinut necondiţionat de preşedintele Ioan Horoba, care l-a apărat în faţa acţionarilor. De asemenea, Dulca are scuza că în primele două runde nu a contat pe mai mulţi jucători importanţi, Bawab, Todea şi Zaharia fiind suspendaţi după eliminările de la meciul cu Vaslui din ultima etapă a sezonului precedent. Mai mult, Eric şi Nicandro s-au transferat la Pandurii cu câteva zile înainte să înceapă campionatul. Cu toate acestea, dacă nu bate luni seara pe Vaslui, Cristian Dulca ar putea fi demis.
Ardelenii au deja şi o variantă pentru banca tehnică. În cazul în care Dulca va claca, acţionarii se gândesc să îl readucă pe Mulţescu, în cazul în care tehnicianul va pleca de la Dinamo. SMURD-ul vorbeşte des la telefon cu Ioan Horoba şi i s-a plâns acestuia în mai multe rânduri că regretă plecarea de la Mediaş la Dinamo. Mulţescu are avantajul că a mai lucrat la Mediaş şi cunoaşte în mare lotul.
Gaz Metan nu are niciun punct în primele trei runde şi se gândeşte să-l readucă pe banca tehnică pe Mulţescu
Gaz Metan Mediaş speria granzii anii trecuţi, dar în acest sezon are un start catastrofal. Cu Cristian Dulca pe bancă, echipa nu a adunat niciun punct în partidele cu Săgeata, Botoşani şi Timişoara, iar scaunul antrenorului se clatină din ce în ce mai tare. Tehnicianul are şansa că este susţinut necondiţionat de preşedintele Ioan Horoba, care l-a apărat în faţa acţionarilor. De asemenea, Dulca are scuza că în primele două runde nu a contat pe mai mulţi