Prim-ministrul Victor Ponta a plecat în vacanţă pentru două săptămâni, lăsându-şi ca înlocuitor pe unul dintre viceprim-miniştri, pe generalul Gabriel Oprea, o figură destul de tăcută şi ştearsă în actualul guvern, iar preşedintele se află deja de o săptămână la Neptun şi prin alte părţi.
Chiar dacă cei doi conducători de oşti sunt în vacanţă, bătălia politică pare mai vioaie ca oricând, fiind dusă pe aceleaşi fronturi deschise de câţiva ani încoace. În lipsa liderilor, şi-au luat armele adjuncţii, consilierii, subordonaţii şi oamenii lor din presă. De atâta confruntare, între mass-media Opoziţiei şi mass-media Puterii s-a căscat un hău ameninţător care nu prevesteşte nimic bun.
Miza confruntării
Fie concediu, fie nu, rămân de disputat mize mai vechi şi mai noi, fiecare încercând o victorie politică pe ultima sută de metri, de nu, măcar un procent-două în sondaje. Căci alegerile de anul viitor îi prind pe picior greşit şi pe unii, şi pe alţii.
Din păcate, principalii cai de bătaie ai mediilor noastre au puţine legături cu buna guvernare şi cu viitorul României. Astfel, inculparea lui Dragnea în procesul referendumului şi a lui Dan Voiculescu în dosarul de şantaj al Antenelor va stârni discuţii aprinse în spaţiul public, cu atât mai mult cu cât atât în cazul alegerilor şi al campaniilor electorale, dar şi în acela al şantajului mediatic, lucrurile n-au fost limpezite niciodată în justiţie.
Presa ca mijloc şi ca ţintă
Scandalul legat de Antene şi de trustul Intact, însă, se amplifică pe zi ce trece, sarabanda acuzaţiilor extinzându-se, iată, şi asupra altor publicaţii de către CSM. Încet-încet bătălia politică se mută pe teritoriul vast al democraţiei, pentru libertatea de exprimare şi dreptul la opinie. Iar ecourile şi consecinţele acestor încontrări ar putea ajunge în PE şi nu numai.
Un nou