Luni s-a aflat că echipa arădeană a fost reprezentată la Adunarea Generală a cluburilor din ligile II și III de Cătălin Barbu, fostul manager general al celor de la FC Argeș.
Inițial, s-a crezut că ex-conducătorul piteștean, mâna dreaptă a lui Cornel Penescu la FC Argeș, a fost mandatat de arădeni să-i reprezinte doar simbolic, însă Adrian Marțian a dezvăluit că lucrurile nu stau chiar așa. Omul de afaceri care și-a anunțat despărțirea de UTA a indicat că Barbu a venit „la pachet” cu jucătorii de la FC Argeș, iar fostul director executiv Gheorghe Constantin i-ar fi pregătit un contract de 3,000 de euro pe lună.
„E lucrarea lui Catanzariti și a lui Constantin. A fost la federație, a reprezentat UTA? Nu am știut, l-au mandatat conducătorii, cei care au drept de semnătură. Nu înteleg cum a ajuns acest Barbu să fie la UTA fără să știu eu și fără să accept eu”, a spus Adrian Marțian.
Cel poreclit „Împăratul” în birourile și vestiarele alb-roșii când a ajuns aici a arătat presei contractele jucătorilor piteșteni Ion, Ivănică, Cîrstoiu, Briceag și Dulcea, ale lui Firțulescu și Roșca, dar când a dorit să-l arate și pe cel al lui Barbu, despre a cărui existență a afirmat că știe, a constatat că a dispărut de la club, în ton cu haosul general care a înconjurat echipa arădeană în această vară.
În schemă cu jucătorii
Fostul șef al Piteștiului a confirmat, ieri, că a devenit managerul sportiv al UTA-ei, după discuții cu ambii finanțatori ai Aradului, Catanzariti și Marțian, în ciuda afirmațiilor ultimului.
„Am intrat și eu în schemă în momentul în care s-a vorbit de cei cinci jucători de la Pitești să vină la UTA. Am contribuit și eu la aducerea lor la Arad, chiar i-am recomandat drept fiind cei mai buni, cei mai serioși fotbaliști de acolo. Și garantez în continuare pentru cei rămași la Arad (n.r. Cîrstoiu, Ion și Ivănică)”, a spus Barbu