Zeci de mii de militanţi ai Opoziţiei tunisiene au ieşit marţi seară în stradă. Manifestanţii au protestat în faţa Adunării Naţionale constituante, pentru a cere demisia Guvernului condus de islamiştii Ennahda, potrivit AFP.
Aproximativ 40 de mii de manifestanţi se aflau deja la faţa locului, la începutul manifestaţiei. Opoziţia care a organizat protestul în timpul nopţii din cauza Ramadanului, a anunţat că între o sută de mii şi două sute de mii de oameni au participat la adunare.
Protestatarii purtau drapele naţionale şi scandau: "Poporul vrea înlăturarea regimului!" sau "Guvernul va cădea astăzi!".
Mulţi manifestanţi afişau portrete ale deputatului de Opoziţie Mohamed Brahmi, asasinat pe 25 iulie şi ale unui alt opozant, ucis pe 6 februarie. De altfel, asasinarea primului a stat la baza acestor proteste de stradă.
Opozanţii Ennahda, formaţiunea islamistă aflată la Putere, cer în primul rând demisia Guvernului. Unii manifestanţi vor de asemenea dizolvarea Adunării Naţionale Constituante, ale cărei lucrări sunt paralizate de mai multe luni.
Islamiştii au respins însă aceste revendicări. Ei propun în schimb lărgirea coaliţiei guvernamentale şi alegeri în decembrie.
Zeci de mii de militanţi ai Opoziţiei tunisiene au ieşit marţi seară în stradă. Manifestanţii au protestat în faţa Adunării Naţionale constituante, pentru a cere demisia Guvernului condus de islamiştii Ennahda, potrivit AFP.
Aproximativ 40 de mii de manifestanţi se aflau deja la faţa locului, la începutul manifestaţiei. Opoziţia care a organizat protestul în timpul nopţii din cauza Ramadanului, a anunţat că între o sută de mii şi două sute de mii de oameni au participat la adunare.
Protestatarii purtau drapele naţionale şi scandau: "Poporul vrea înlăturarea regimului!" sau "Guvernul va cădea astăzi!".
Mulţi manifestanţi afişau portrete ale deputat