Colonelul de Securitate Iosif Bistran şi Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu s-au întâlnit în anii comunismului. Primul în postura de anchetator al Securităţii, a doua ca victimă şi mamă ce refuza să colaboreze cu poliţia politică împotriva fiicei sale, Monica Lovinescu. El era un tânăr de aproximativ 30 de ani irascibil, practicant de arte marţiale şi cu „dragoste faţă de munca de cercetări penale”, după cum se consemnează în una dintre caracterizările sale. Ea era o pensionară, fostă profesoară de franceză, împovărată de griji, anchetată de Securitate şi care a fost închisă la Jilava şi Văcăreşti. Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a murit în penitenciarul spital Văcăreşti la 7 iunie 1960, în timp ce Iosif Bistran a traversat comunismul, urcând grad după grad în ierarhia torţionarilor. După decembrie 1989, nimeni nu l-a chestionat asupra activităţii sale de anchetator, deşi el a fost ceea ce Tzvetan Todorov numeşte „un funcţionar crud al represiunii”. S-a bucurat timp de 24 de ani de pensia substanţială într-un liniştit cartier al Bucureştiului, alături de alţi pensionari ai Ministerului de Interne.

Povestea devenirii sale va fi spusă în articolul de faţă, în baza datelor şi documentelor din dosarul său de cadre. Acestea prezintă o versiune instituţionalizată, tehnică a trecutului sângeros al fostului ofiţer de Securitate, însă ele ne ajută să decriptăm şi să interpretăm principalele etape ale carierei sale de torţionar. De aceea, cei care se aşteaptă ca acest text să dezvăluie informaţii despre bestialitatea cu care Iosif Bistran îşi tortura victimele vor fi poate dezamăgiţi. Textul nu abundă în astfel de informaţii. Ele există, dar nu au fost reţinute de dosarul său de cadre. În general, dosarele de cadrele ale ofiţerilor de Securitate nu conţin informaţii despre anchetele sângeroase pe care le conduceau. Există însă şi excepţii. Astfel de informaţii pot fi găsi