Povestea localizării, identificării, recuperării şi repatrierii unicului papirus antic descoperit vreodată în ţara noastră, în situl Cetăţii Callatis, va fi prezentată joi seară odată cu lansarea volumului "Istoria singurului papirus descoperit în România", lucrare a dr. Sorin Marcel Colesniuc, la Casa de cultură din Mangalia, în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a Târgului estival Carte la Nisip.
Cartea va fi prezentată de prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de istorie a Universităţii din Bucureşti, despre volum şi autorul său, una şi aceeaşi persoană cu directorul Muzeului de Arheologie Callatis, cercetătorul care a iniţiat acţiunea de recuperare a papirusului, de la Moscova, încă din anul 2009, va vorbi şi poeta Emilia Dabu.
Volumul descrie pe larg evenimentul descoperirii papirusului de către arheologii români în 1959 şi motivele pentru care a fost trimis la Moscova, în urmă cu peste o jumătate de secol. Autorul vorbeşte şi despre colaborarea avută cu cercetătorul dr. Ion Pânzaru, alături de care a depus efortul de identificare şi recuperare a papirusului de la Centrul de restaurare ştiinţifică "I.E. Grabar", din Moscova, pe 22 august 2011.
Ultima parte a lucrării prezintă încercările cercetătorilor ruşi şi români de descifrare a textului scris pe papirus, câteva concluzii şi bibliografia utilizată, imagini cu literele descifrate pe fragmentele de papirus, documentele ce au stat la baza repatrierii artefactului şi scrisoarea prof.univ.dr. Evghenii Iarovoi, de la Universitatea Regională de Stat din Moscova, adresată unor instituţii ale statului român.
Lucrarea, cuprinzând 112 pagini, este publicată la Editura CallasPrint. Povestea localizării, identificării, recuperării şi repatrierii unicului papirus antic descoperit vreodată în ţara noastră, în situl Cetăţii Callatis, va fi prezentată joi seară odată cu