Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reteaua de parteneriate economice – o posibila oportunitate pentru Romania?

Publicat in Contributors.ro, joi 8 august 2013 ·

Incepand cu al doilea mandat al lui Obama, administratia americana a inceput sa dea contur unei idei mai vechi referitoare la schimbarea modului de abordare a politiciilor economice, abordare determinata de evolutiile economiei mondiale si implicit a economiei americane. Rezultatele au inceput deja sa apara: Japonia s-a alaturat recent statelor din Parteneriatul Economic Strategic Transatlantic (TPP), iar prima runda de negocieri pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), cunoscut sub numele de Parteneriatul UE – SUA, a avut loc de curand. Pe fondul crizei economice, SUA abordeaza acum problema din alt unghi si incearca o redefinire a pozitiei sale in context international. Legaturile economice cu care se inconjoara si pe care isi bazeaza strategiile vin din doua directii majore: Asia – Pacific si Europa – Atlantic. Pentru orientarea Asia – Pacific avem foarte clar expusa argumentarea in discursul Secretarului de Stat, Hillary Clinton, tinut cu ocazia Summitului APEC din noiembrie 2011 : „Devine din ce in ce mai evident ca in secolul 21, centrul de gravitate economica si strategica al lumii va fi in Asia-Pacific, de la subcontinentul Indian la tarmurile vestice ale Americii. Una dintre cele mai importante sarcini ale aparatului guvernamental american in urmatorul deceniu va fi sa se implice intr-o masura mai mare in zonele –diplomatica, economica, strategica si de alte feluri – din aceasta regiune.” Noua orientare catre Europa si interesul manifestat in special in zona economica nu pot sa nu ne atraga atentia asupra unei repozitionari a politicii economice externe a Statelor Unite. In ultimii ani, interesul SUA pentru continent a fost aproape inexistent, preocuparea majora fiind problemele interne cu care se confrunta. O repozitionare de acest gen reprezinta un mesaj puternic si in egala masura simbolic. Reinventarea unei colab

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 6 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 8 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 8 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 5 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Traian Băsescu, mesaj RO-ALERT pentru „viitură de incompetenţă la guvern”

HotNews acum 10 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat joi, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi funcționat în cazul inundațiilor catastrofale de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci numărul victimelo

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 3 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 9 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

8°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°