Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMERA ASCUNSĂ în raiul imobiliar al RA-APPS. Cum ajungi să îţi cumperi apartament cu 6 camere în buricul Capitalei

Publicat in Gandul, joi 8 august 2013 · ·

Ajuns la a treia licitaţie fără să se înghesuie nimeni să îl cumpere, un apartament din zestrea statului, administrată de RA-APPS, ajunge să coste mai ieftin ca unul din Berceni sau Drumul Taberei, dacă te uiţi la preţul pe metru pătrat. Peste 200 de metri pătraţi, împărţiţi în 6 camere şi alte dependinţe, pe strada Mihai Eminescu 102-104, aproape de Piaţa Romană, costă 206.000 de euro, preţ de pornire la ultima licitaţie. Pare o sumă mare, însă nu şi când vezi cum arată casa pe dinăuntru. Mai mult, pentru tinerii căsătoriţi, sub 35 de ani, RA-APPS face şi discount la garanţia bancară şi oferă şi plata în rate.

Reporterii gândul au pătruns într-un astfel de apartament, pretinzând că sunt interesaţi să participe la licitaţie şi să-l cumpere. Misterul care învăluie de obicei procedurile şi imobilele administrate de RA-APPS, despre care există mereu suspiciunea că sunt „date cu dedicaţie” sau scoase la licitaţii măsluite, s-a mai risipit. Pentru cine este chiar interesat şi dispune de astfel de sume de câteva sute de mii de euro, nu prea există piedici: totul este să participe la licitaţie. Agentul RA-APPS ne-a pus chiar în gardă cu cine vom avea de-a face la licitaţie: două familii cu bani.

Dis-de-dimineaţă, îmbarcaţi într-o maşină care venea în contradicţie totală cu suma de 206.000 de euro pe care pretindeam că o avem în buzunare pentru apartamentul numărul 7, din blocul de pe Mihai Eminescu 102-104, am sosit la sediul SAIFI (ramura RA-APPS care se ocupă de administrarea imobilelor) de pe şoseaua Fabrica de Glucoză. Doamna Maria Diaconescu ne aştepta cu dosarul de prezentare al apartamentului, care costă 500 de lei şi care este prima piedică în calea unui eventual cumpărător. Fără el, imobilul nu poate fi văzut şi nici nu ai acces la licitaţie.

„Sunteţi cu maşina cumva? Şi puteţi să-l luaţi şi pe colegul meu, ca să vedeţi, ca să v-arate?”, ni-

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, despre „coaliție”: „O fantomă a răului politic suprem”

Libertatea acum 4 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat luni după-amiază un atac dur la adresa „coaliției”, pe care o numește „o instituție bizară” și „o fantomă a răului politic suprem”.

Culisele ședinței PSD în care Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează / Cine preia șefia partidului și la ce nu s-au înțeles liderii

HotNews acum 7 ore
Liderii social-democrați s-au întâlnit, luni seară, la Vila Lac din Capitală, pentru o ședință în care Marcel Ciolacu a anunțat că își va da demisia de la șefia partidului. Funcția lui urmează să fie preluată de unul dintre prim-vicepreședinți, spun

VIDEO Primul mesaj al lui Călin Georgescu, după prezidențiale: „Îl felicit pe George Simion” / „Mă rog și pentru Nicușor Dan”

HotNews acum 13 ore
Călin Georgescu a transmis luni primul mesaj după pierderea alegerilor prezidenţiale de către George Simion, în care l-a felicitat pe liderul AUR, despre care a spus că „a luptat și mă rog să continue să o facă cu onoare, cu hotărâre și cu energie,

Trump i-a informat pe liderii europeni despre discuția cu Putin: Vom continua să sprijinim Ucraina

Mediafax acum 7 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a lăudat pe Donald Trump pentru ceea ce numește „eforturile sale neobosite” de a obține un armistițiu, potrivit Sky News. Ea a declarat că a fost informată despre apelul telefonic al președintelui SUA

Rezerva Federală a SUA va reduce personalul cu 10% în următorii ani, respectând planurile de eficientizare ale administraţiei Trump

HotNews acum 27 minute
Federală a SUA (Fed) intenţionează să reducă numărul angajaţilor cu aproximativ 10% la nivel naţional, în următorii ani, potrivit unui memo intern trimis personalului de către preşedintele Fed, Jerome Powell, şi consultat de Reuters. Potrivit docume

Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, anunță Trump, după discuția „foarte bună” cu Putin

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump anunță că discuția la telefon purtată luni cu omologul rus Vladimir Putin a decurs „foarte bine”, iar Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocierile pentru o încetare a focului, notează The Guardian. Trump a pre

Nicușor Dan a anunțat că l-a sunat Marcel Ciolacu, dar nu i-a răspuns. „O să îl sun înapoi”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a declarat luni că a fost sunat de către Marcel Ciolacu, precizând că nu a apucat să-i răspundă, deși își dorește ca social-democraţii să facă parte dintr-un „guvern prooccidental solid”. „M-a sunat Marcel Ciolacu, n-am

Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski și apoi pe Putin

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina, scriu EFE și Agerpres. Casa

Jador are dosar penal după ce a fost testat pozitiv la drugtest. INML a confirmat că a condus sub influența drogurilor

Libertatea acum 10 ore
Cântăreţul de manele Jador s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând sub influenţa substanţelor interzise. El a fost testat pozitiv la opiacee, în trafic, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală.

Papa Leon, invitat de Donald Trump la Casa Albă. Scrisoarea primită de la JD Vance

HotNews acum 11 ore
Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență luni dimineață la Vatican pe vicepreședintele american JD Vance, care i-a înmânat suveranului pontif o scrisoare din partea președintelui Donald Trump prin care acesta îl invită în vizită la Washington, a

Vremea

București
acum

mar.

9°/23°
mie.

11°/22°
joi

14°/27°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

mar.

8°/22°
mie.

9°/22°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°
Constanta
acum

mar.

9°/22°
mie.

13°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

12°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

mar.

5°/21°
mie.

13°/19°
joi

13°/23°
vin.

13°/22°