Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei membrii ai “mafiei prostituţiei”, ridicaţi de “Crima Organizată” după ce victimele minore au reuşit să evadeze şi să sune la 112

Publicat in Press Alert, joi 8 august 2013 ·

Poliţiştii de la “Crimă Organizată” din Timişoara sub coordonarea unui procuror DIICOT, au ridicat, astăzi, trei suspecţi după ce, în urmă cu două zile, două adolescente de 16 ani au reuşit să evadeze din casa din Jimbolia unde erau ţinute sechestrate şi să sune la 112 pentru a cere ajutorul autorităţilor. Acestea au povestit clipele de coşmar prin care au trecut – verişorul unui fost prieten al uneia dintre victime le-a ademenit să vină la Jimbolia, iar aici le-a ţinut închise în locuinţa unuia dintre ei şi le-au obligat să întreţină raporturi sexuale cu clienţii pe care aceştia-i aduceau. Într-o seara o fată era obligată să se culce şi cu opt bărbaţi, majoritatea ţigani, preţul plătit de aceştia fiind de 50 lei pentru o partidă de sex normal şi 80 lei pentruo partidă de sex oral. Victimele erau ţinute într-o permanentă tensiune, bătute şi ameninţate că dacă nu vor asculta ordinele primite li se va da foc la casele familiilor. Când au reuşit să fugă din casa unde erau ţinute cu forţa, una dintre ele a sunat la 112. Imediat, ţiganii au plecat în urmărirea evadatelor şi au reuşit să o prindă pe una dintre ele. Fata a fost scoasă din mâinile traficanţilor de poliţişti, ulterior fiind audiată de DIICOT. Cei care le exploatau pe minore se lăudau că ei sunt “mafia prostituţiei”.

Astăzi, poliţiştii de la “Crimă Organizată” au început să-i adune pe cei patru suspecţi, doi dintre ei în vârstă de 17 ani. Pentru a-l ridica pe unul dintre ei, Petrovici Marius, în vârstă de 22 de ani, a fost trimis un echipaj de la Poliţia Jimbolia. Agenţii au fost nevoiţi să folosească gazele lacrimogene pentru a împrăştia rudele care au devenit violente şi a-l “extrage” pe suspect. Spiritele s-au liniştit când au apărut mascaţii de la SAS, în timpul percheziţiei fiind descoperite mai multe bunuri abandonate de victime în timpul evadării. Audierile continuă la sediul DIICOT Timi

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 20 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°