Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat a lăsat fără apă mii de oameni şi zeci de firme, de două ori. "Ne-am dus la sigur, fiindcă ştiam despre ce e vorba. Iar a oprit apa, tot acelaşi cetăţean"

Publicat in Gandul, joi 8 august 2013 ·

Un bărbat care locuieşte în zona de sud a oraşului Bistriţa a închis un robinet din reţeaua publică de alimentare cu apă, astfel că mii de oameni au rămas fără apă potabilă, miercuri seară şi joi dimineaţă, printre cei afectaţi fiind şi primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, care locuieşte în zonă.

Nicolae Sângeorzan, şef reţele la firma SC Aquabis SA, furnizorul de apă potabilă la Bistriţa, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că un bărbat a închis apa, intrând într-un cămin aflat pe domeniul public.

"Miercuri seară, am fost anunţaţi că în partea de sud a oraşului nu este apă. Am căutat timp de două ore să vedem unde avem avarie. Am găsit, în sfârşit, un cămin de sub pasarela care traversează calea ferată, la intrarea în Bistriţa. Un bărbat, un domn Pop care locuieşte la numărul 19, a oprit pur şi simplu apa fiindcă, a spus el, avea o avarie în gospodărie şi îi curgea apa în curte. Pentru asta putea suna la noi sau la 112, dar nu a făcut acest lucru. S-a dus şi a oprit toată alimentarea cu apă a zonei, inclusiv la locuinţa primarului Ovidiu Creţu", a spus Sângeorzan.

Potrivit acestuia, au fost afectaţi bistriţenii care locuiesc pe bulevardul Independenţei, străzile Libertăţii, Cantonului, Moşilor, Simpozionului, staţia de epurare, abatorul, fabrica de pâine, reprezentanţa Volkswagen, benzinăria OMV.

"Mii de locuinţe şi zeci de firme au rămas fără apă. Am dat drumul apei azi noapte (în noaptea de miercuri spre joi - n.r.), iar azi dimineaţă (joi dimineaţă -n.r.) iar ni s-a spus că nu e apă. Ne-am dus acum la sigur, fiindcă ştiam despre ce e vorba. Iar a oprit apa, tot acelaşi cetăţean. L-am informat pe domnul primar, care va trimite Poliţia Locală la el să ia măsuri. Nu ştim ce riscă bărbatul respectiv", a mai declarat reprezentantul SC Aquabis SA.

Întrebat cum este posibil ca oricine să aibă acces la reţelele publice de apă, ca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 45 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 47 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 30 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 33 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 43 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

CAS/ INFORMARE – Servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave de care beneficiază gratuit persoanele asigurate

Ziarul Vaii Jiului acum 19 minute
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 53 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum 56 minute
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°