Conducerea Camerei Deputaţilor şi PSD au transmis, joi, că "se delimitează" de deplasarea unor deputaţi în Taiwan, forul legislativ precizând că vizita nu a avut un caracter oficial, că nu a suportat cheltuielile şi reafirmând totodată "relaţiile de strânsă cooperare şi bună prietenie" cu China.
Direcţia comunicare şi relaţii publice a Camerei Deputaţilor a remis, joi, o serie de precizări în legătură cu unele informaţii apărute în presă cu privire la vizita în Taiwan a unor parlamentari.
Patru deputaţi - Remus Cernea, social-democraţii Ninel Peia şi Ovidiu Iane şi democrat-liberalul Costică Canacheu - au fost zilele acestea într-o vizită în Taiwan.
Deputatul Remus Cernea a postat pe contul său de Facebook mai multe fotografii din Taiwan, în unele dintre acestea apărând şi colegii săi.
"Deplasarea efectuată în Taiwan de către deputaţii români nu a avut un caracter oficial şi nu a fost aprobată de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Dat fiind caracterul privat al deplasării, efectuate în timpul vacanţei parlamentare, Camera Deputaţilor nu a suportat cheltuielile aferente acestei vizite pentru parlamentarii români", menţionează sursa citată.
Camera Deputaţilor precizează că nu are "niciun fel de responsabilitate pentru întâlnirile şi discuţiile pe care parlamentarii români le-au avut în Taiwan" şi subliniază că "opiniile exprimate în decursul acestei vizite nu reprezintă sub nicio formă poziţia oficială a Parlamentului României în relaţiile externe".
"Conducerea Camerei Deputaţilor se delimitează de acţiunea grupului de parlamentari în Taiwan şi reafirmă relaţiile de strânsă cooperare şi bună prietenie cu Republica Populară Chineză", se arată în comunicat.
Şi PSD a transmis o serie de precizări referitoare la vizita neoficială a deputaţilor PSD Ovidiu Iane şi Ninel Peia în Taiwan.
"Vizita celor doi deputaţi a fo