Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţia BioRomânia solicită întărirea controlului în sectorul de agricultură ecologică

Publicat in Capital, joi 8 august 2013 ·

Asociaţia Bio România solicită Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale(MADR) întărirea activităţii de control pentru întreg sectorul de agricultură ecologică. Asociaţia sesizează MADR că membrii reprezenativi ai Bio România sunt excesiv controlaţi, în timp ce ceilalţi operatori nu sunt controlaţi decât în foarte mică măsură sau deloc.

“Dezamăgirea operatorilor din agricultura ecologică, membrii ai asociaţiei noastre, este că membrii reprezenativi ai Bio România sunt excesiv controlaţi, iar alţi operatori, care nu militează pentru elaborarea unei legislaţii menite să stimuleze dezvoltarea sistemului bio, nu sunt controlaţi decât în foarte mică măsură sau deloc”-afirmă reprezentanţii Bio România. Ei mai spun că aceste controale excesive se aplică nu doar fermierilor, ci şi unor firme de certificare. “Ar fi lăudabilă această iniţiativă, dacă s-ar aplica tuturor comercianţilor din România şi toţi operatorii şi toate firmele de certificare ar fi controlate uniform”- a declarat preşedintele Bio România, Marian Cioceanu.

În cadrul întâlnirii de lucru care a avut loc la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reprezentanţii Bio România au atras atenţia şi asupra faptului că, în acest an, sunt cca 15.000 fermieri în conversie la agricultura ecologică şi că pentru anul 2014 este nevoie de minim 10 milioane euro pentru a achita parţial sprijinul financiar prevăzut de HG. 759/2010. “Deocamdată, pentru anul 2013 sunt prevăzute doar 4 milioane de euro, o sumă total insuficientă”-consideră reprezentanţii BioRomânia.

De notat că Guvernul a adoptat la sfârşitul lunii iunie a.c. un act normativ menit să echilibreze formele de sprijin acordate fermierilor din domeniul agriculturii ecologice, în sensul majorării cuantumului acordat micilor exploataţii (0,3-5 ha.), de la 450 de euro, la 540 de euro euro per exploataţie. Majorarea cua

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 26 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 46 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°