Lumea actuală nu este cu nimic mai bună decât cea a secolului precedent. Tensiunile sociale, economice şi politice actuale nu sunt decât o prelungire a conflictelor ce nu s-au încheiat odată cu sfârşitul zilei de 31 decembrie 2000. Conflictele din Siria şi Egipt toarnă şi mai mult gaz peste focul ce riscă să cuprină Peninsula Arabă. Situaţia este pe muchie de cuţit, agravată şi de problema iraniană. Teheranul nu vrea nici în ruptul capului să renunţe la ideea de a deveni o putere nucleară, ceea ce provoacă nopţi albe Statelor Unite şi lsraelului, acesta din urmă continuând să aibă multă bătaie de cap nu numai cu palestinienii ce nu renunţă la visul lor de-a avea un stat, dar şi cu arabii, care, mai mult sau mai puţin oficializat, au declarat încă din 1948 că vor să cureţe întreaga Arabie de evrei. Se pare că oamenii nu sunt capabili să se-nţeleagă între ei. Astfel, la patru zile după ce Rohani a fost oficial pus în funcţia de preşedinte al lranului, în data de sâmbătă 3 august, de către Marele îndrumător al poporului iranian, Ali Khamenei, Camera reprezentanţilor americani a adoptat, fără să mai stea pe gânduri, “Nuclear lran Prevention Act “, care, de va fi ratificat de Senat, înseamnă sancţionarea tuturor clienţilor din sectoarele petrolier, minier, industrial şi constructoare de automobile iranieni. Dacă se va face acest pas, la toamnă, aceasta va însemna distrugerea completă a economiei iraniene, va însemna înfometarea populaţiei şi nu se ştie dacă iranienii înfometaţi vor răbda aşa cum au răbdat românii lui Ceauşescu, înfometaţi indirect de Washington, prin intermediul acordului de împrumut cu FMI. Deşi nu se consideră arabi, ci urmaşii persanilor ce au avut un puternic imperiu, s-ar putea ca iranienii să-şi piardă răbdarea, să nu cedeze, să se alăture şi mai mult valului de opinie ostil Israelului. Dar ceea ce va fi şi mai grav pentru iranieni este că, de se va