Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum influenţează comentariile de pe Twitter audienţele televiziunilor?

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 8 august 2013 ·

Actualizarea continuă a mesajelor utilizatorilor Twitter - formate din maximum 140 de caractere - în direct în timpul unei emisiuni TV poate contribui la creşterea audienţelor televiziunilor, potrivit unui studiu realizat de compania Nielsen. Astfel, după ce au analizat peste 200 de emisiuni din programul prime-time al televiziunilor, cercetătorii de la Nielsen au observat că numărul mare de actualizări de pe site-ul de socializare privind un show TV a adus şi o creştere cu aproape o treime a audienţei televiziunii al cărei program era comentat de utilizatorii Twitter, scrie bloomberg.com. De asemenea, studiul realizat de compania Nielsen marchează prima legătură directă stabilită între activitatea utilizatorilor Twitter şi cea a televiziunilor, iar conexiunea dintre cele două ar putea ajuta reţeaua de socializare să atragă mai mulţi bani din publicitate. În timp ce companiile de publicitate continuă să se bazeze pe telespectatori, radiodifuzorii încearcă să ţină consumatorii în faţa televizoarelor ţinând cont de tendinţa acestora de a alege să navigheze pe internet. Totodată, studiul realizat de compania Nielsen a arătat că discuţiile de pe reţeaua de socializare au creat un impact major în cazul anumitor genuri de emisiuni. Comentariile pe marginea reality-show-urilor au influenţat audienţele pentru 44% dintre programe. Programele de comedie au fost beneficiat şi ele de creşterea ratingului cu 37%, iar audienţele emisiunilor sportive au crescut cu 28% după ce subiectele au fost dezbătute pe site-ul de socializare. Pe de altă parte, audienţele filmelor au fost influenţate de comentariile publicate pe Twitter cu doar 18%. Chiar şi aşa, seriale precum „Pretty Little Liars”, difuzat pe canalul ABC, au avut audienţe importante pe site-ul de socializare. Astfel, acesta a atras peste 1,6 milioane de comentarii pe Twitter pe parcursul sezonului final. Twitter a dezvoltat ş

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 50 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°