”Hristos deschise ochii. El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nearătându-le ceea ce El nu era, ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători.“ (Sfântul Ioan Damaschin, Predica la Schimbarea la Faţă a Domnului)

Pe 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a Domnului, numită în popor obrejenie, adică schimbare, transformare sau probajnii, ceea ce înseamnă ocară, admonestare pentru faptul că nu faci nimic bun. Se impune ca noi, românii, să începem să “vedem”, să înţelegem că trebuie neapărat să ne schimbăm. Pentru asta e nevoie să conştientizăm această necesitate. Rene Descartes spunea: ”Eu sunt, eu exist, aceasta este sigur; dar cât timp? Atâta timp cât gândesc; căci s-ar putea întâmpla ca, dacă aş înceta să gândesc, să încetez în acelaşi timp să fiu”.

Suntem captivii unei gândiri aleatorii, care nu ne îngăduie să nutrim la mai bine. Trăim un spectacol în care ne-am îndepărtat de noi înşine. Ne aflăm într-o “normalitate” anormală şi nici măcar nu conştientizăm faptul că suntem cu toţii pe o scenă “obscenă”. Mental şi cultural, acţionăm ca nişte clone. Această situaţie produce efecte dezagreabile, iar în curând ne vor nemulţumi şi efectele efectelor, dacă nu ne vom trezi. Ştim foarte bine că mulţi dintre noi ne naştem obosiţi şi că până la pensie ne odihnim.

Primim avertizări în cascadă, cu tot felul de coduri – galben pentru caniculă, portocaliu pentru inundaţii –, însă nu primim cod roşu pentru rătăcire. Românul, dacă nu este tras de mânecă, nici gând să se îndoiască de alegerea făcută sau îşi spune “Merge şi aşa”. Când se vede îngenuncheat de greutăţi, începe să se întrebe de ce i se întâmplă aşa ceva tocmai lui, că el nu a greşit cu nimic.

Din patru în patru ani, devenim optimişti şi, cât ţine campania electorală, visăm, visăm, după care, mânioşi