Bucureştiul a trăit momente de mare tensiune în timpul rebeliunii legionare din perioada 21-23 ianuarie 1941. Străzile oraşului au devenit atunci un adevărat teatru de război.
Un eveniment neaşteptat a adâncit conflictul dintre Ion Antonescu şi Garda de Fier: şeful transporturilor Misiunii Militare germane din România, maiorul german Doring, a fost împuşcat de un spion grec, Dimitrie Sarantopoulos, în faţa hotelului Ambasador, pe 20 ianuarie 1941. Ca urmare a acestui fapt, ministrul de interne legionar Constantin Petrovicescu a fost destituit, soartă împărtăşită de altfel şi de şeful Siguranţei, Al. Ghika, precum şi de Constantin Mamuica, director în Ministerul de Interne. Ce se întâmplase până atunci? Încă de la instaurarea Statului Naţional Legionar, la 14 septembrie 1940, guvernul constituit a avut, practic, o conducere bicefală: la şefia acestui guvern se afla Ion Antonescu, Horia Sima fiind numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.
Asasinarea lui Nicolae Iorga
Aflaţi încă de la început pe poziţii diferite, Ion Antonescu şi Horia Sima au fost preocupaţi de consolidarea poziţiilor lor: pe de o parte, Antonescu a întărit armata, cea care îi asigura, într-un fel sau altul, sprijinul nemijlocit, iar pe de altă parte şeful legionarilor a luat măsuri de ordin economic, aşa-zisul „proces de românizare” a economiei româneşti prin „numirea comisarilor speciali pe lângă întreprinderi şi a comisarilor de românizare” (cf. Mihail Dăescu – „Rebeliunea legionară şi sfârşitul regimului naţional-legionar în judeţul Alba”). Conflictul progresiv dintre cei doi a dus la un prim eveniment sângeros în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, când legionarii au asasinat la închisoarea Jilava 64 de foşti responsabili politici ai regimului Carol al II-lea, iar în dimineaţa de 27 noiembrie pe istoricul Nicolae Iorga şi pe economistul Virgil M
