Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceele mai taie din posturile scoase la concurs

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 9 august 2013 ·

Unităţile de învăţământ liceal din judeţul Dolj nu au reuşit să-şi atragă elevi pentru a realiza clasele a IX-a până în acest moment, iar efectul imediat al deficitului de populaţie şcolară este reducerea orelor sau chiar a posturilor scoase la concurs.

La nivelul judeţului Dolj, după cea de-a doua etapă de repartizare a elevilor pentru admiterea în clasa a IX-a au rămas libere 833 de locuri, ceea ce înseamnă peste 29 de clase. Fără elevi sunt afectaţi chiar şi profesorii care predau la unităţile respective. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a cerut o situaţie cu cadrele didactice care, în urma nerealizării planului de şcolarizare, ar avea norma afectată. „Sunt 35 de cazuri, care mai au nevoie de completări între două şi patru ore. Nu vor fi probleme în completarea normelor“, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Luminiţa Popescu. De altfel, lipsa elevilor va atrage radierea unor posturi scoase la concurs, care sunt afişate pe listele pentru şedinţele publice. „Liceele care apar fără clase realizate vor modifica astfel conţinutul posturilor, în sensul că vor reduce numărul de ore, iar în cazul fracţiunilor de normă este posibil chiar să dispară“, a mai spus inspectorul şcolar general adjunct.

Unităţile cu cele mai multe locuri libere

Conform listei cu locurile libere, în Dolj, liceul cu mari carenţe în realizarea planului de şcolarizare este Colegiul „Ştefan Odobleja“, care şi după cea de a doua etapă de admitere a rămas cu 93 de locuri libere, fiind urmat de unităţi şcolare precum Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova, Liceul Tehnologic „George Bibescu“, Liceul Tehnologic Auto, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate, Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu“ din Filiaşi, Liceul Tehnologic „Horia Vintilă“ Segracea. De altfel, dificultăţi sunt întâmpinate şi în unităţile de învăţământ din mediul rural, la Liceul Tehnologic „Ingi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 17 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 17 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°