De data aceasta nu am mai ratat micul dejun. Ar fi fost și păcat! Sala în care se servea avea un iz antic, puternic oriental și ne-a făcut să fotografiem mai mult decât să mâncăm. Aici l-am reîntâlnit pe Mario, același datorită căruia am băut cea mai bună cafea din ultima lună pe feribotul dintre Baku și Turkmenbashi.
Pur și simplu l-am găsit la hotel, ca să vedeţi ce mică e lumea… Tot el a fost și ghidul care ne-a ajutat să descoperim Bukhara, aflată în imediată vecinătate a hotelului, pentru că da, ceea ce aseară părea să fie marginea orașului, astăzi aveam să descoperim că este inima veche a acestuia.
Ne-am pierdut iarăși pe străduțe, printre negustori și istorie la fiecare pas. Aveam să aflăm că minaretul din oraș l-a lăsat cu gura căscată inclusiv pe mărețul Genghis Khan, care a decis să-l lase în picioare, în rest distrugând tot orașul din temelii. Urmele trecerii lui Genghis Khan nu se văd aici, în schimb Maica Rusia și-a lăsat amprenta peste tot. Inclusiv negustorii vindeau, pe lângă bumbac și covoare, diverse haine militare, cu însemne sovietice.
Am reînceput goana după bucatele locale și am aterizat tot la o terasă comunistă, care servea bere, dar nu și sucuri și am savurat aceeași mâncare tradițională din toată zona – şaşlik. Am plătit din nou o notă de plată prea mare pentru serviciile oferite, ne-am înghesuit cu toții într-un Tico și am ajuns înapoi la hotel.
Am trezit-o pe Yurty și, după o ultima doză de wi-fi, am pornit la drum. Astăzi avem în plan să ajungem la Duşanbe, capitala Tadjikistanului. A urmat un alt drum, nu foarte lin pentru Yurty, pe care am “prins” și primul radar din Asia – având în vedere că ultimul fusese luat în Austria poate era și momentul! Iniţial, ne-am făcut că nu înțelegem despre ce este vorba, dar în momentul în care am văzut-o filmată pe Yurty rulând cu viteza amețitoare de 94 km/h – limita fiind de 7
