de Sorana MAIER
08 august 2013 22:02
1 vizualizare
A-A+ Info desk-uri tip tabletă vor fi amplasate în diverse puncte din Sibiu pentru ca cei interesaţi să poată accesa informaţii legate de evenimentele culturale din oraş, a anunţat, joi, în conferinţa de presă, primarul Sibiului, Klaus Iohannis.
Proiectul este demarat de iConsult, în parteneriat cu administraţia locală, iar primul astfel de info desk din ţară a fost lansat la Sibiu cu ocazia Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu de anul acesta şi a înregistrat de atunci peste 35.000 de accesări cu un număr de aproximativ 2.000 de vizitatori pe lună.
În prezent sunt funcţionale 14 astfel de info desk-uri amplasate în hoteluri importante, câteva cafenele din oraş şi în centrele de informare turistică administrate de municipalitate. Acestea conţin pentru moment informaţii despre evenimentele culturale care se desfăşoară în Sibiu şi în împrejurimi, de la programul complet al festivalurilor până la evenimente de mai mică amploare, chiar dacă acestea nu se regăsesc pe agenda culturală a municipalităţii.
Următorul pas în acest proiect va fi inserarea în program a obiectivelor turistice din Sibiu, a locaţiilor de tip restaurant, club sau cafenea, dar şi a informaţiilor cu privire la programul transportului public în comun sau locaţia farmaciilor din oraş şi programul de funcţionare al acestora.
Fiecare operator cultural şi fiecare unitate de cazare şi masă poată să introducă în sistem propriile date, după obţinerea unui nume de utilizator şi a unei parole.
iConsult doreşte extinderea acestui proiect în următoarea perioadă, continuând parteneriatul cu Primăria Sibiu, prin dublarea numărului de unităţi de informare amplasate în oraş.. de Sorana MAIER
08 august 2013 22:02
1 vizualizare
A-A+ Info desk-uri tip tabletă vor fi amplasate în diverse puncte din Si