Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iohannis despre anunţul ANI: O interpretare excesivă a legislaţiei. Sunt în perfectă legalitate

Publicat in Ora de Timis, joi 8 august 2013 ·

Primarul din Sibiu, Klaus Iohannis, afirmă, referitor la constatarea ANI privind un conflict de interese în cazul unui contract semnat ca edil-şef cu S.C. Tipografia Honterus SRL, că “nu e niciun conflict de interese după legea din această republică” şi că el se află în “perfectă legalitate”.

Klaus Iohannis a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, cum comentează anunţul făcut de ANI referitor la conflictul de interese în care s-ar afla. “Nu e niciun conflict de interese după legea din această republică”, a răspuns Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.

Întrebat în continuare de ce a fost declanşată cercetarea, el a spus: “Asta să îi întrebaţi pe ei”.

Primarul din Sibiu a adăugat că nu este însă surprins de anunţul făcut de ANI.

“Nu mă surprinde. Este o – să nu zic ceva ce poate fi interpretat – este o interpretare excesivă a legislaţiei. Sigur că am fost preşedinte al Forumului (FDGR-n.r.), dar nu am fost nici măcar reprezentant în AGA la societatea Honterus, nici membru în AGA şi, ca şi preşedinte al Forumului, am avut cu totul alte atribuţii decât de a mă ocupa de Honterus, iar ca şi primar am semnat actele, evident, în baza unor documente care au rezultat din licitaţii publice. Deci nu poate să fie (conflict de interese – n.r). Să nu vorbim de faptul că legea ANI nici nu prevede această speţă. Este prevăzută în altă legislaţie şi conflict de interese ar fi putut să apară în măsura în care aş fi putut să am un beneficiu în urma acestui contract, or nici nu poate fi vorba de aşa ceva fiindcă nu am fost în niciun fel implicat în activitatea societăţii Honterus. Deci o nouă speţă discutabilă”, a afirmat Iohannis.

El a mai spus că se află în “perfectă legalitate”.

“Nu pledez în niciun fel. Eu sunt în perfectă legalitate. Vă daţi seama că aceste chestiuni le-am discutat cu juriştii înainte să mergem pe varianta Tipografiei Honter

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 25 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 53 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°