Un oraş din Coreea de Sud a început testarea unui “drum electric” care permite autobuzelor publice electrice să fie alimentate sau să-şi reîncarce bateriile de la cabluri subterane în timpul mersului.
Institutul superior pentru ştiinţă şi tehnologie din Coreea (KAIST), dezvoltatorul sistemulului, va testa în următoarele patru luni un traseu de 24 km la Gumi, un oraş în sudul ţării. Echipamentele instalate sub autobuzele OLEV (OnLine Electric Vehicle) pot absorbi energie electrică în mod electromagnetic, prin inducţie, de la cablurile îngropate cîţiva centimetri sub suprafaţa drumului. Electricitatea “aspirată” este apoi utilizată pentru propulsarea vehiculului sau poate fi depozitată în baterii.
De fapt, potrivit portalului ExtremeTech, energia se transmite wireless datorită unei tehnologii speciale de rezonanţă magnetică SMFIR, dezvoltată de KAIST. Prin cabluri trece un curent de 100 de kilowaţi de frecvenţă bine definită (în acest caz – 20 kHz), transmite Moldpres, care citează AFP. Acest sistem permite reducerea substanţială a dimensiunii bateriilor de alimentare a autobuzelor – doar o cincime din mărimea obişnuită a acestora – diminuînd în mod considerabil greutatea lor şi astfel şi consumul de energie. Partea de jos a autobuzului este echipată cu o bobină receptor acordată pe această frecvenţă şi, datorită rezonanţei magnetice, se generează energia electrică necesară pentru funcţionare. Eficienţa transferului de energie este remarcabil – 85 la sută.
Pentru a spori şi mai mult eficienţa şi a reduce emisiile pentru celelalte maşini şi pietoni, drumul electric este activat numai atunci cînd se apropie autobuzul. Dezavantajul în acest moment este preţul sistemului: fiecare OLEV costă în jur de 700 milioane de woni (aproximativ 472.000 euro). “Tehnologia este disponibilă, dar problema este acum de a reduce costurile”, a declarat pentru AFP Park Jo