Incepand cu al doilea mandat al lui Obama, administratia americana a inceput sa dea contur unei idei mai vechi referitoare la schimbarea modului de abordare a politiciilor economice, abordare determinata de evolutiile economiei mondiale si implicit a economiei americane. Rezultatele au inceput deja sa apara: Japonia s-a alaturat recent statelor din Parteneriatul Economic Strategic Transatlantic (TPP), iar prima runda de negocieri pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), cunoscut sub numele de Parteneriatul UE – SUA, a avut loc de curand. Pe fondul crizei economice, SUA abordeaza acum problema din alt unghi si incearca o redefinire a pozitiei sale in context international. Legaturile economice cu care se inconjoara si pe care isi bazeaza strategiile vin din doua directii majore: Asia – Pacific si Europa – Atlantic. Pentru orientarea Asia – Pacific avem foarte clar expusa argumentarea in discursul Secretarului de Stat, Hillary Clinton, tinut cu ocazia Summitului APEC din noiembrie 2011 : „Devine din ce in ce mai evident ca in secolul 21, centrul de gravitate economica si strategica al lumii va fi in Asia-Pacific, de la subcontinentul Indian la tarmurile vestice ale Americii. Una dintre cele mai importante sarcini ale aparatului guvernamental american in urmatorul deceniu va fi sa se implice intr-o masura mai mare in zonele –diplomatica, economica, strategica si de alte feluri – din aceasta regiune.” Noua orientare catre Europa si interesul manifestat in special in zona economica nu pot sa nu ne atraga atentia asupra unei repozitionari a politicii economice externe a Statelor Unite. In ultimii ani, interesul SUA pentru continent a fost aproape inexistent, preocuparea majora fiind problemele interne cu care se confrunta. O repozitionare de acest gen reprezinta un mesaj puternic si in egala masura simbolic. Reinventarea unei colaborari econom