Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timișorenii își înfruntă omologii din Dobrogea. Valentin Velcea: Săgeata a avut un start bun, ca și noi

Publicat in News Timisoara, joi 8 august 2013 ·

ACS Poli va evolua sâmbătă în runda a patra a Ligii I pe terenul unei echipe care e de asemenea nou promovată și fără eșec pe prima scenă, Săgeata Năvodari. Tehnicianul Valentin Velcea va modifica pentru prima dată în acest sezon primul unsprezece, forțat de suspendarea lui Marovic, însă se așteaptă ca acest lucru să nu altereze jocul echipei.

“Cel mai important lucru în această săptămână a fost refacerea după efortul cu Gaz Metan. Din punct de vedere al alimentației, vitaminizare suplimentară, antrenamente controlate. Suntem într-o perioadă bună, ascendentă, și am reușit să depășim și acest adversar, căldura. Înseamnă că echipa încearcă și dă dovadă că se poate adapta la orice situație, dacă nu am reușit la Cluj să ne adaptăm la superioritatea numerică, cu Mediașul am reușit invers. Întâlnim o echipă nou promovată, cu jucători dornici de afirmare, un antrenor dornic de afirmare, a avut un start de campionat bun, la fel ca și noi. Starea medicală e bună. Singura suspendare e a lui Marovic. Care după analiza făcută nu trebuia să ia al doilea cartonaș, a plătit”, a declarat Valentin Velcea.

Lipsa lui Marovic îl obligă pe antrenorul timișorean să efectueze prima schimbare între titulari în acest sezon. “Nu vreau să cred că orice schimbare în primul 11 va afecta planul tactic, fiecare jucător se pregătește la aceeași parametri și atunci când intră trebuie să știe ce trebuie făcut. Nu știu dacă va fi singura modificare”, a adăugat Velcea, care a arătat că e adeptul păstrării echipei câștigătoare în teren.

Săgeata a efecutat în ultima perioadă o serie de transferuri și se bazează la fel ca timișorenii pe mulți jucători sosiți din Liga a II-a.

“Încearcă să adune puncte de la meci la meci. În lotul lor sunt jucători pe care i-am întâlnit și în Liga a II-a, e o șansă pe care o vor valorifica și noi stăm pe același palier. Încă nu am realizat nim

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum o ora
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum 41 minute
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 4 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Baby Grok”, inteligența artificială pentru copii, anunțată de Elon Musk

HotNews acum o ora
Elon Musk, fondatorul xAI, anunță că va lansa o versiune pentru copii a Grok AI, chatbotul său de inteligență artificială care a fost criticat anterior, potrivit Euronews.com. „Vom crea Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii”

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 5 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

FNGCIMM extinde parteneriatele regionale pentru susţinerea IMM-urilor din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov

Ziarul Financiar acum o ora
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat, în luna iulie, patru noi acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov, în scopul extinde

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/36°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°