Aroganţă maximă din partea lui Sandu Geamănu, unul dintre cei mai periculoşi interlopi din România. Condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, temutul infractor postează pe Facebook fotografii din celula sa de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a declanşat o anchetă după ce Ilie Alexandru, cunoscut drept Sandu Geamănu, şi-a deschis un cont de Facebook, deşi de află în detenţie, la Penitenciarul Rahova. Pe contul de Facebook, bărbatul a postat mai multe fotografii în care apare în diverse ipostaze, atât în celulă, cât şi în alte locuri din interiorul penitenciarului.
Sandu Geamănu a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti, în 13 noiembrie 2012, la 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave şi violare de domiciliu. Acesta a fost acuzat că, în noiembrie 2008, împreună cu alţi trei membri ai grupării sale, l-a torturat pe Nicolae Zdoca, în vârstă de 74 de ani, din Bucureşti, despre care primise un pont potrivit căruia bărbatul ar avea în casă "sume importante de bani şi alte bunuri de valoare". Sandu Geamănu a plecat de la locuinţa victimei cu 250.000 de lei, un Audi Q7 şi alte bunuri, în total fiind vorba de aproape jumătate de milion de lei. Nicolae Zdoca a murit şase luni mai târziu, iar medicii legişti au stabilit că decesul a fost provocat de loviturile primite de la tâlhari.
Într-un alt dosar, în martie 2012, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti i-au trimis în judecată pe Sandu Geamănu şi pe Nicolae Marian Vasile, zis "Nicos", pentru violare de domiciliu, tentativă la omor calificat şi lovire sau alte violenţe.
Procurorii i-au acuzat că, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 2008, înarmaţi cu bâte, săbii şi pistoale, au intrat într-o locu