Geniul brazilianului şi inspiraţia lui Pustai au catapultat Pandurii în play-off.
Cu o jumătate de oră înainte de meci, Bloomfield e cenuşiu. De la culoarea scaunelor, cel mult o mie ocupate cu 30 de minute înaintea primului fluier al arbitrului italian Paolo Vakeri, care va arbitra cu regulamentul în mînă. Mai multe imagini de la meci!
Cu 5 minute pînă la meci, arena e roşie, culoarea tricourilor "muncitorilor" lui Hapoel, în ebraică asta însemnînd denumirea gazdelor. 9.000 de tricouri roşii "urlă" Milhama-Milhama, adică "luptaţi", dar cei care respectă scandarea, deşi fără s-o înţeleagă, sînt "pandurii" lui Pustai.
Carneţelul de ziarist nu face faţă ocaziilor gorjene. Într-o lozincă, tocită azi, din anii '70-'80 se bătea cîmpii despre forcingul gazdelor din primele 15-20 de minute ale unui meci de fotbal. Aseară, pe Bloomfield, din punctul acesta de vedere, gazdele au fost băieţii lui Pustai.
Eric a dansat ca pe Copacabana copilăriei, făcîndu-i pe israelienii de la tribuna oficială să pună o droaie de întrebări despre el, de parcă aveau în faţă chestionarul de la şcoala de şoferi. Matulevicius, altfel destul de şters aseară, a deschis încă din minutul 2 tirul de şuturi şi de ocazii, apoi Nistor, în minutele 3 şi 6, a ratat două mari ocazii, ambele plecate din mintea şi gheata lui Eric de Oliveira.
A mai fost şansa lui Buleică din minutul 10, apoi imensa ocazie a lui Christou, care a patinat pe gazonul-biliard al stadionului, la doar un metru de plasa lui Amos.
Matematica lui Pustai
Ce-i asta, fraţilor? Aproape că nici la baschet nu-s atîtea ocazii, şi mai ales la o singură plasă. Pînă prin minutul 20, Hapoel a avut doar un corner schilod, făcut oricum sandvici între ocaziile şi atacurile Pandurilor.
În minutul 20, Nistor i-a spart blocajul portarului advers şi, dacă am fi fost la box, i-ar fi spart şi apărătoarea dentar
